Cineva, acolo Sus, are grijă de moineșteni. Cum ar putea fi altfel când, anul acesta, ziua de 27 decembrie, în care s-a desfășurat tradiționalul Festival al datinilor și colindelor |„Anii vechi și anii noi” a fost o zi … perfectă: o vreme foarte bună și blândă, o participare de excepție a miilor de oameni veniți din împrejurimi și din străinătate, celebrarea uneia dintre cele mai puternice valori ale românilor – familia – prin premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, și, mai mult, o apreciere internațională directă prin participarea la întreg programul manifestărilor a Excelenței Sale Andrei Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România. Pe scurt, o zi de care ne vom aminti, cu drag, mult timp de acum înainte.
„Anii vechi și anii noi”, așa cum foarte inspirat se numește acest festival cu tradiție în Moinești, a exprimat, anul acesta, poate mai mult decât în oricare alt an, întâlnirea vechiului cu noul. Vechile tradiții și obiceiuri, vechile costume populare, vechile măști, tălăngi și clopoței au fost puse în valoare de multe chipuri noi, de mulți tineri și tinere noi, de atitudini proaspete și abordări noi. Alături de veteranii acestor tradiții, s-a putut vedea clar cum răsare o nouă generație care preia cu naturalețe, prospețime, bucurie și seriozitate, răspunderea identității. Am trăit senzația unei întâlniri aproape mistice a vechiului cu noul, a trecutului cu viitorul, a sacrului cu profanul și a transmiterii, pe viu, de la o generație la alta, a… identității.
Nu întâmplător acest puternic sentiment de mândrie locală, precum și frumusețea obiceiurilor și tradițiilor românești din preajma sărbătorilor de iarnă, au atras atenția străinilor și au convins oficiali precum Ambasadorul Republicii Belarus în România să participe, direct, la aceste frumoase manifestări de la Moinești. Asemănările între cele două state – România și Belarus – precum familia ca valoare fundamentală, au făcut ca momentul celebrării cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, să fie foarte apreciat de Excelența Sa.
„Mulțumim tuturor celor care au ales să petreacă a treia zi a Sfintei Sărbători a Crăciunului participând la Festivalul datinilor și colindelor| „Anii vechi și anii noi” de la Moinești. Pe lângă cei ce trăiesc în Moinești și în împrejurimi știu că au fost foarte multe persoane venite din alte orașe (de ex. studenți) și din străinătate, la rude, prieteni, familie, pe perioada Sărbătorilor de iarnă și am putut remarca bucuria acestora la reîntâlnirea cu tradițiile și obiceiurile strămoșești.
Mulțumesc Excelenței Sale Andrei Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România, pentru surpriza foarte plăcută de a participa la toate momentele festive ale zilei de 27 decembrie 2019, pentru aprecieri și pentru discuțiile fructuoase pe care le-am purtat cu privire la posibile colaborări în diferite domenii.
Mulțumesc oficialităților care au participat la manifestări: domnului Senator Viorel Ilie, domnului Deputat Constantin Avram, domnului Liviu Miroșeanu – Prefectul județului Bacău, doamnei Maricica Luminița Coșa – Subprefect al județului Bacău, domnului Adrian Popescu – Vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, domnilor și doamnelor consilieri locali ai municipiului Moinești, Domnului Gheorghe Baciu -Primarul orașului Slănic Moldova, domnului Toma Constantin – Primarul orașului Dărmănești, domnului Ionică Câdă – Primarul comunei Măgirești, domnul Eusebiu Alexandrescu – Primarul comunei Solonț.
Vă urez tuturor Sărbători binecuvântate și La mulți ani!
Jr. Valentin Vieru – Primarul municipiului Moinești















