Ultimele zile din 2019. La coada anului, două povestioare despre… coadă. Din ele putem înțelege multe. Inclusiv de ce nu are ursul coadă. În zilele premergătoare Crăciunului, magazinele cu produse din carne tradiționale au fost luate cu asalt. La cele mai bune dintre ele s-au format cozi consistente. Unele, depășind cu mult pragul magazinului. Un cunoscut, supărat pe lungimea cozii, mi s-a adresat: „Am renunțat. E ca pe vremea lui Ceaușescu”. Observația m-ar fi lăsat rece dacă același cunoscut- fix același!- nu ar fi încercat să mă convingă în urmă cu ceva timp- poate câteva luni, poate câțiva ani- că pe vremea lui Ceaușescu nu era chiar așa rău. Degeaba i-am amintit de lipsurile regimului, de libertate, de foame, de frig, de teroare, de produsele pe sub mână și de cărțile la pachet, atunci când le găseai și pe alea, de granițe închise și de orizonturi îngustate, cât or fi fost ele de roșii, etc, etc, omul o ținea langa.
Cu „fiecare avea casă, fiecare avea servici, n-am văzut român mort de foame…”, cunoașteți, cu siguranță placa. Memoria selectivă: ne aducem aminte doar ce ne place. Iar când se întrerupe curentul, când drumurile înzăpezite lasă o zi sau două hypermarket-urile fără fructe sau când vedem o coadă la capătul căreia știi precis ce cumperi, nu ca înainte de ’89 când de multe ori nici nu știai pentru ce stăteai la rând, ne amintim ce rău era pe vremea Împușcatului.
A doua povestioară datează tot din preajma Crăciunului. La un oficiu poștal erau deschise două ghișee dar la ele se formase o coadă comună. Nu mare, cinci-șase persoane, care, pentru a nu aglomera spațiul, se postaseră în dreptul unui singur ghișeu. Când se elibera unul din cele două ghișee, rândul avansa; simplu. La un moment dat, a intrat o doamnă care, după ce s-a învârtit (în jurul cozii), s-a postat direct în față. Peste rând. Când a fost atenționată, a replicat ofuscată că ea nu așteaptă la ghișeul unde este coada. După ce i s-a explicat cum funcționează lucrurile, tot ea și-a ținut coada sus: „Au trecut 30 de ani la Revoluție și tot degeaba. Cine să vă mai înțeleagă?”. Cei 30 de ani n-au trecut chiar degeaba. Pe parcursul lor am înțeles de ce merg așa lucrurile în țară: pentru că unii își așteaptă cuminți rândul, iar alții se bagă mereu în față.
