Sunt despartiri si despartiri, ele fac parte din viata. Cele mai multe sunt triste, dar sunt si unele care fac bine, sunt necesare, la un moment dat. Trebuie sa ai putere insa, ca sa le infrunti, sa iei hotarâri dureroase, uneori. Ieri, când am auzit-o pe Georgeta Andrunache, minunata noastra sportiva de performanta, ca se va retrage din activitate dupa Olimpiada, m-am intristat, pentru ca vocea ei era inecata in lacrimi. Atâta am putut, spunea aceasta mare canotoare dupa o cursa dramatica, in care ea si coechipiera ei s-au clasat doar pe locul cinci. Vin altii din urma, mai tineri, mai rezistenti, mai bine pregatiti, desigur, asta e regula jocului. Dar adevarul este si altul, ca se investeste mult mai mult in sportul de performanta, ca altfel sunt tratati marii sportivi in alte tari. Or, la noi, totul se face din saracie, nu se investeste in invatamânt, cercetare, sanatate, sport, cultura, resursa umana fiind neglijata, chiar daca ea este adevarata bogatie ce se cuvine cultivata, intretinuta. Fara capital uman, inteligenta, competenta, degeaba dispui de capital material, pentru ca il poti irosi aiurea. Competenta reala e in mare suferinta in România, unde in fata ies prea multi nepriceputi, impostori cu tupeu. Multi dintre ei sunt doar niste abili aranjori, insi preocupati de obtinerea de privilegii, de functii grase, de scaunul puterii. De care, odata obtinut, se tin cu dintii, nici vorba sa se poata desparti de locul acela magic. Despartirea de putere si beneficiile ei directe e o tragedie pentru ei.
In cazul cuplurilor casatorite, despartirile, tot mai frecvente, in ultima vreme, au o multime de motive, si ele au ajuns sa se produca si la vârste când, altadata, oamenii nu mai aveau curajul sa ia ceva de la capat. Citesc niste statistici si sunt uimita de numarul mare de divorturi survenite dupa doua-trei decenii de viata conjugala. Când ai 50-60 de ani, pare greu de imaginat ca nu te-a invins rutina, obisnuinta, si ca ai chef sa-ti redobândesti libertatea. Si totusi, sunt destui cei care indraznesc sa rupa cu trecutul, sa scape de povara unei singuratati in doi. Dupa cum arata statisticile la care m-am referit, femeile sunt cele mai curajoase in incercarea de a lua viata de la capat, pe cont propriu. Si asta pentru ca independenta materiala dobândita (in cazul femeilor cu profesii bine platite, care au cariere solide) le permite acestora sa-si reconsidere prioritatile, sa refuze a fi doar sotii si mame dedicate familiei. Iar femeile se descurca si mult mai usor când ramân singure, pentru barbati e mai greu, fiindca ei sunt obisnuiti cu bibileala, cu dadaceala nevestelor, ele facând eforturi nenumarate (si neremunerate) ca sa le asigure consortilor tot confortul unei casnicii. Pâna intr-o buna zi, când se satura si vor altceva, nu o noua casatorie (de ce si-ar mai lua alte obligatii?), ci un nou mod de a-si petrece timpul, de a-si satisface curiozitatile, pasiunile, de a-si face prieteni, de a calatori, etc. Eliberarea de griji domestice, sâcâitoare si plicticoase, actioneaza ca un puternic tratament impotriva batrânetii, a monotoniei. Am o mare pretuire pentru femeile curajoase, emancipate, netematoare in fata unor noi provocari, care refuza uzura unei relatii, seceta afectiva, mimarea unei fericiri demult disparute, si o iau de la capat, acordându-si lor cea mai mare atentie. Pe care o merita cu prisosinta!
Carmen Mihalache
Bricolaje Despartirile nu sunt o tragedie
