28 martie 2024
ActualitateVinuri de soi și gastronomie românească la Festivalul de vin de la...

Vinuri de soi și gastronomie românească la Festivalul de vin de la Selgros.

La Complexul comercial Selgros, din Bacău, s-a dat „cep” programului manifestărilor celei de a treia ediții a Festivalului de vin. Aproape 30 de crame și distribuitori de vinuri din toată țara au venit la Bacău pentru a prezenta noutățile pe care le au în hrubele și depozitele lor, felurite soiuri de vin alb sau roșu, vinuri dulci sau seci, vinuri spumante.

Ziua de vineri a fost dedicată cunoscutului și carismaticului somelier Sergiu Nedelea, deja un obișnuit al Bacăului, care a predat pe viu lecția „Întocmirea meniului de vin în restaurant și stabilirea prețurilor vinurilor”. Totodată au fost înmânate și certificatele de absolvire a celui de al treilea curs de somelieri ținut în Bacău de Sergiu Nedelea, curs organizat tot sub auspiciile Selgros.

Sâmbătă, 11 august, între orele 12,00-14,00, chef Victor Melian și wine educatorul Sergiu Nedelea vor oferi un „spectacol gustativ” în care mâncarea și vinurile vor „evolua” și se vor potența reciproc. Tot sâmbătă, dar de la ora 19,00, v-a avea loc un eveniment asociat Festivalului de vinuri Selgros, la Restaurantul „Diferit” din Bacău, unde vor putea fi degustate vinurile Individo, Chateau Vartely, Dac și Taraboste oferite de compania „Produse Moldovenești”.



Duminică, între orele 12,00 și 14,00, chef Nico Lontras va găti dintre bucatele care i-au adus notorietatea și imaginea de înainte-mergător al mișcării gastronomice de top din România, iar somelierul Sergiu Nedelea îl va însoți pe maestrul bucătar și îi va ghida pe cei prezenți printre tehnicile de asociere vin-mâncare.
Evenimentele din program sunt prezentate de actorul Marius Vizante.

„Este târgul furnizorilor de vin ai Selgros, 24 de crame , dintre care cinci invitate și 19 furnizori, dar și alte crame au statutul de invitați. Cele mai multe sortimente de vin prezentate sun românești, dar sunt și vinuri de import. Vrem să arătăm cât de bune sunt vinurile din România, care ar putea fi chiar un brand de țară. În acest an am dedicat fiecare dintre cele trei zile ale Festivalului și gastronomiei. Aceasta au cerut-o clienții. Am adus, astfel, gastronomie locală, inclusiv în Zona VIP a manifestării. Vineri a gătit chef Codruț, iar sâmbătă și duminică vor găti Melian și Nico Lontras.”
Irina Stănciuc, District Manger la Selgros

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri