marți, 23 decembrie 2025

Weekend cu premieră: Noul BMW seria 5 sedan, în Bacău

Câteva zeci de băcăuani și locuitori ai zonelor învecinate, cu toții pasionați de mașini, au ajuns weekend-ul trecut la reprezentanța din comuna Nicolae Bălcescu a dealerului BMW pe România, Automobile Bavaria, pentru a admira și testa noul model din Seria 5 a cunoscutului producător german de automobile.

Acțiunea a făcut parte evenimentul „Zilele porților deschise”, organizat în scopul prezentării, în premieră, a mult-așteptatului model Seria 5, dar și a noilor servicii premium de întreținere și reparații dedicate mărcii BMW. „Noi am deschis locația în martie 2016 și, practic, este al doilea eveniment foarte important pentru noi.

Clienții care au venit la noi au putut face test drive cu toată gama BMW, putând cunoaște, totodată, și serviciile de care pot beneficia ulterior achiziționării unui automobil. Și asta pentru că BMW nu reprezintă doar o mașină, ci este un sistem integrat de servicii premium, foarte importante pentru noi”, a declarat George Mahu, directorul reprezentanței Automobile Bavaria Bacău.



Așadar, clienții au beneficiat și de vizite la atelierele de reparații din cadrul reprezentanței BMW, unde au putut cunoaște toate etapele derulate de la momentul preluării automobilului. Cum era de așteptat, vedeta evenimentului – sedanul modern din clasa business BMW Seria 5 – a furat ochii asistenței, atât prin aspectul dinamic şi elegant, cât și prin tehnologiile de ultimă generaţie din dotarea acestuia. Și cum vizitatorii au venit, în mare parte, însoțiți de copii, organizatorii au amenajat un kids’ corner, unde un animator le-a pregătit o serie de surpize care să le facă șederea „în lumea oamenilor mari” cât mai puțin plictisitoare.

Un segment deloc ocolit de către participanți a fost și cel dedicat automobilelor rulate, unde au putut viziona și exemplare aproape noi, având în vedere numărul extrem de mic de kilometri de la bord, evident, întreținute la nivel premium în cadrul atelierelor BMW (piese de schimb şi accesorii BMW originale, etc).



spot_img