„Vad apa in somn, apa mare!“
Sambata, s-a implinit o saptamana de cand apele au intrat in satul Siretu, navalind in gradini si in case. Raul, ca un sarpe satul, s-a intors in vagauna lui si doarme. In urma, au ramas “semnele”: o dunga cenusie pe garduri, ca un marker al durerii, noroiul uscat pe tulpinile papusoilor, umezelea din peretii caselor, mirosul de hoit. Si spaima. “Cand aud ca ploua la Suceava si ca e «Cod Galben», ma ia cu frisoane. Zic, gata, iar ajunge viitura la noi”, marturiseste Gh. David.
Ionel Mioarca lucreaza de sapte ani la casa: “Am facut cate putin in fiecare an, ca nu aveam bani, dar nu am reusit sa inaintam. Doua inundatii e prea mult. Daca nu ne ajuta, suntem pierduti”, spune barbatul si ne arata gaurile din pereti, soba de teracota intr-o rana, mobila uda. Apa a muscat din paianta ca dintr-un biscuite inmuiat. Toate sunt jilave, decolorate, convalescente. Si animalele par triste, bolnave.
“Ce fac cu fetitele? Cat o sa mai dorm la rude? Aici nici nu se poate respira”, se plange Lacramioara. Copiii tusesc, parintii ofteaza, batranii tac si se uita spre cer. “Ne-am speriat foarte tare, marturiseste Gh. David. Unii spuneau ca apa scade, altii – «Vine apa mare», la televizor, ca ajunge viitura din Ucraina”. Barbatul a locuit in Bacau, dar in 2005 a venit in Siretu, la socri. “Imi pare foarte rau ca mi-am facut casa aici. As pleca, dar nu am unde.”
„Asa ceva nu se uita”
Curtile din Siretu sunt “mobilate” cu scaune, noptiere, canapele scoase la uscat. Hainele care au scapat stau, inca, in saci. “Nu se stie, poate creste iar! Au zis ca pe 15 vine iar viitura din Ucraina.” Oamenii par bantuiti de naluca inundatiilor. Noaptea stau incordati, cu urechea ciulita, iar daca reusesc sa adoarma au cosmaruri. “Vad apa, tot timpul, apa mare, spune David Finaru. Suntem ca intr-o oala aici. In 2008, a fost mai mare, dar a venit incet. Acum, curgea repede si ne impingea spre gradina. Sambata, la pranz, a fost apogeul.” Bunica Maria, 76 de ani, sustine ca pana in 2005 nu a vazut inundatii in Siretu. Toti s-ar muta din “groapa asta” daca ar avea teren in alta parte. “Unde sa ma duc? De-o saptamana scot malul din casa. Mobila e distrusa, e a doua oara inundata, bani nu mai avem…” Ca sa o iei de la capat, cu energie, trebuie sa ai siguranta ca nu se va mai intampla. Acum, “e prea devreme pentru speranta. Asa ceva nu se uita”, sustine Eugenia. Cu privirile inunecate, Gh. David face inventarul pagubelor. Concluzia e amara ca pelinul: “Totul s-a stricat si nici n-am terminat de platit ratele. Trebuie sa o luam de la capat ca insurateii. Nu stiu daca mai avem putere. Lucrurile sunt ude, aerul e, nu stiu cum, apasator, greu… Si sufletul e greu!”
