Micile afaceri de confectii imbracaminte si reparatii incaltaminte sunt pe cale de disparitie in orasul nostru. Marturie a acestui fapt este ca le cautam ca acul in carul cu fan. Mai sunt putine, de obicei pitite prin camari vechi, unde doar clientii fideli mai ajung si unde angajatii lucreaza, dar nu mai stiu pana cand. Augustin Cochior detine o afacere de reparatii incaltaminte in Pasajul Revolutiei. Din 1970 se ocupa cu acest lucru, de pe vremea cand personalul numara 1.300 de persoane. Acum au ramas o mana, doar 13. „De reparat se mai repara, de la slapi la papuci scumpi de 3 milioane si jumatate care se rup dupa o purtare. Piata chinezeasca insa ne-a lasat fara clienti”, se plange acesta. Desi pe usa programul este de opt ore, in fapt, sunt zile cand nu ii calca nimeni pragul si atunci nu mai ramane. Cele doua fete au ales deja o alta cale profesionala, departe de indeletnicirea de suflet a tatalui. Materia prima provine intru-totul de la Bucuresti, la Bacau nu se mai face nimic, dupa spusele sale. Vis-a-vis functioneaza singura factiune care a mai ramas din Cooperativa Arta Croitorului. La lucru l-am gasit pe Vasile Soituz, alaturi de trei colege. Afacerea a supravietuit doar datorita comenzilor care vin de la armata. Dar chiar si asa, nu se mai lucreaza la foc continuu ca altadata. „Inainte faceam 350 de costume pe luna. Acum, daca facem 100 pe an”, a explicat acesta. Si acestei afaceri ii dauneaza hainele fabricate in China, dar si second-hand-urile. Pe langa productia pentru armata, mai au un contract cu o scoala generala pentru care confectioneaza uniforme scolare. Din cele 40 de persoane care lucrau acum cativa ani, au mai ramas doar cei patru si, probabil, „suntem ultima generatie”, dupa cum ne marturiseste o doamna. De aceeasi parere sunt si vecinii care lucreaza tot in materie de confectii de imbracaminte. „Suntem croitori, nu afaceristi. Avem si 40 de ani de vechime. Suntem insa pe cale de disparitie, ca si floarea de colt”, ne-a marturisit Dorina Enea. Si societatea pe care o detin acum in mod egal cei 10 angajati a apartinut candva cooperativei Arta Croitorului. Totusi, sperantele de viata nu sunt atat de mari. „Oamenii prefera sa puna un petic decat sa isi faca o haina noua. Clientii fideli sunt tot cei mai batrani, singurii care isi mai fac un costum cap-coada”. Majoritatea vin doar sa scurteze sau sa stramteze pantaloni. O alta categorie ii include pe cei cu minore deficiente, dar si supraponderalii care gasesc mai greu haine pe masura in magazine. Marea problema de care se plang confectionerii este ca tinerele generatii nu mai sunt scolarizate si nu mai fac ucenicie la postul de lucru, unde ar putea invata secretele meseriei. „In curand nu vor mai exista ateliere. Veti cauta unde sa va faceti un costum sau sa va scrutati o haina si nu veti mai gasi.
[ad#stire] Inainte era totul mai organizat. Pentru aceasta meserie e nevoie de pasiune si foarte multa rabdare, inainte de toate”, a adaugat doamna Enea. Perioadele mai „bune” sunt tot sarbatorile si venirea strainilor. Preturile sunt cu mult mai mici, iar lucratura mult mai buna. Chiar si in aceste conditii, putinii angajati isi pastreaza speranta. „Cu foarfecul si degetarul sigur nu voi ramane fara lucru”, ne spune optimista aceeasi doamna. Din pacate, piata o contrazice.
Andreea Lupascu
