Vicepresedintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian, si-a lansat, ieri seara, la Arena Mall, romanul „Cartea soaptelor”, recent aparut la editura Polirom. Volumul constituie o ilustrare a istoriei armenilor din ultimele doua sute de ani, cu accent pe genocidul impotriva poporului armean din 1915 si cu urmarile sale. In afara de functia politica, Varujan Vosganian este si presedintele Uniunii Armenilor din Romania. Volumul lansat a fost prezentat de scriitorii Laurian Stanchescu, Gheorghe Neagu si Calistrat Costin. Chiar daca a fost o lansare de carte, literatul Vosganian nu s-a disociat foarte mult de fostul ministru de finante Vosganian. Senatorul PNL a punctat faptul ca exista o legatura stransa intrea economie si cultura: „Economia inseamna comunicare. Esenta tranzitiei noastre este una culturala si ea se va incheia cand o va confirma sufletele noastre”, a spus autorul, care a mai vorbit despre „generatia noastra privilegiata, care a prins frontierele secolului XX si XXI si care a cunoscut mai multe sisteme politice si economice”. In acelasi timp „suntem bolnavi de boala lipsei de sens”, a sublinait Vosganian. Cei mai multi dintre cei care au asistat la lansarea volumului au fost membrii PNL Bacau, dar si cativa oamenia aflati intamplator in complexul comercial.















