Pret european, parcari… bacauane
O hotarâre a Consiliului Local Bacau i-a pus pe jar pe locatarii din vecinatatea parcarilor situate in strada 9 Mai (Piata Centrala) si strada Marasesti (Piata Sud). Conform acestei hotarâri, cele doua parcari vor fi transformate din parcari cu plata in parcari publice auto rapide cu plata.
Vor fi montate bariere electrice la intrare si la iesire, vor fi monitorizate locurile de parcare, se va afisa numarul de locuri disponibil, se vor monta camere de supraveghere. Totul pentru ca cele doua parcari (din Piata Centrala si din Piata Sud), sa se transforme din parcari cu plata in parcari publice auto rapide cu plata. Pâna aici nimic nu pare iesit din comun. Ceea ce socheaza este pretul. Cei care stau 1-2 ore platesc, la fel ca si pâna acum, 1 leu pentru fiecare ora de stationare. Dar pentru cei care stau mai mult de 2 ore, parcarea se transforma intr-un adevarat calvar: in acest caz proprietarii de autoturisme vor trebui sa achite 10 lei pentru fiecare ora de stationare.
Motivul: noaptea sunt goale
Motivarea facuta in proiectul de hotarâre este aceea ca aceste parcari ar fi libere… in timpul noptii. “Având in vedere disponibilizarea personalului cu atributiuni de taxare a conducatorilor auto care parcheaza autovehiculele in locurile special amenajate in acest sens, precum si decongestionarea unor parcari cu plata frecvent aglomerate, precum si faptul ca din verificarile efectuate s-a constatat ca parcarea cu plata situata in strada 9 Mai (Piata Centrala) si parcarea cu plata situata pe strada Marasesti (Piata Sud), nu sunt folosite de conducatorii auto pe timpul noptii (…), se propune transformarea acestor doua parcari in parcari publice auto rapide cu plata (…)”
Promisiuni date uitarii
Masura i-a nemultumit pe bacauani. Acestia spun ca lipsa locurilor de parcare este o problema generalizata in Bacau, iar municipalitatea nu le ofera alternative. Mai mult decât atât, nemultumirea lor rezulta si din faptul ca in Bacau nu se pot concesiona locurile de parcare. Astfel, fiecare proprietar de autoturism ar fi sigur ca, cel putin pe timpul noptii, are unde sa-si tina masina. “Cel mai bine ar fi asa cum s-a stabilit acum un an sau doi. Fiecare sa-si poata rezerva locul de parcare. Deja au fost facute listele la asociatiile de proprietari. Pentru ca problema este la parcarile dintre blocuri, nu la cele din piete. Nu s-a rezolvat insa nimic. Cât despre bani… un leu este o suma rezonabila. Dar nu mai mult”, ne-a declarat Mihai Filip. Toata lumea stie insa ca parcarile cu plata reprezinta o sursa constanta de bani pentru bugetul local. Si cum visteria locala nu este atât de plina pe cât ne-am dori ori pe cât am avea nevoie, masura este privita de cei mai multi dintre bacauani drept o incercare disperata de a mai aduna ceva bani.
Au pus gând rau comerciantilor
“Pietele reprezinta locuri de tranzit, locuri in parcarile carora oamenii isi parcheaza masinile pe durata cumparaturilor. Nu se poate tolera ca o masina de marfa, de exemplu, de aprovizionare, sau de alt gen sa stea in parcare zile in sir si sa plateasca la fel ca cel care parcheaza masina o ora sau doua. Pentru riverani este permisa parcarea pe timpul noptii fara costuri suplimentare”, a declarat Ionut Tomescu, purtatorul de cuvânt al Primariei Municipiului Bacau.
Alexandra Zaharia















