Procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Bacau impreuna cu politistii de BCCO au descins, marti dimineata, la 11 adrese in cautarea membrilor unei grupari specializate in infractiuni informatice. Au ridicat de aici mai multe înscrisuri, calculatoare si medii de stocare a datelor informatice, telefoane mobile, precum si bunuri obtinute ilegal. In total, 14 persoane, cu vârste cuprinse intre 18 si 24 ani, au fost ridicate si duse la audieri la sediul din Bacau. „Din cercetarile efectuate s-a stabilit ca în perioada iulie 2011 – iulie 2012, pe raza municipiului Onesti au fost puse bazele unei grupari infractionale organizate, specializata în savârsirea de infractiuni informatice. Membrii gruparii falsificau paginile web ale unor institutii financiare din strainatate si obtineau astfel datele de identificare ale clientilor acestora, precum si date de carduri bancare. Ulterior, datele obtinute erau valorificate prin achizitionarea de produse electronice si de îmbracaminte, achizitionarea de bilete de avion, plata unor servicii, precum si transferul de pe cardurile fraudate a sumelor disponibile prin intermediul sistemului de transfer rapid bani”, a spus inspectorul Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau. Acestia sunt acuzati de efectuare de operatiuni financiare în mod fraudulos si initierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup. (Geta P.)















