Ne va ajuta să înţelegem semnificaţia acestei parabole dacă vom afla mai întâi ceva mai multe despre cine erau fariseii. S-ar putea să ne surprindă să aflăm că fariseii erau de fapt nişte persoane foarte disciplinate şi pioase. Fariseii erau nişte credincioşi serioşi care se angajau să ducă o viaţă de rugăciune constantă, în respect faţă de legea lui Dumnezeu. Ei mergeau de fapt chiar dincolo de cerinţele legii. Când fariseul din parabolă spune: „Eu nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig” (Luca 18,11-12), el nu glumeşte! Puţini dintre creştinii de astăzi se pot lua la întrecere cu standardele înalte fixate de farisei.
Isus nu a declarat nule faptele bune ale fariseului: pomenile şi posturile etc., ci l-a condamnat pentru atitudinea lui dispreţuitoare faţă de alţii, fiindcă nu Dumnezeu are trebuinţă de faptele bune ale omului, ci ceilalţi oameni. Nimeni nu are dreptul să spună lucruri mari despre sine lui Dumnezeu în defavoarea altora şi l-a condamnat pentru mândria care l-a orbit şi l-a făcut ignorant, fiindcă nici o faptă bună a omului, oricât ar fi ea de mare, nu-l poate îndatora pe Dumnezeu.
La prima vedere ni s-ar părea că apostolul Paul se laudă cu fapte şi mai mari decât fariseul. Şi faptele sunt reale, numai că toate sunt puse în folosul aproapelui spre slava lui Dumnezeu, deoarece cu harul său le-a săvârşit şi de la el aşteaptă coroana dreptăţii, nu pentru meritele personale, ci pentru credinţa primită de la Dumnezeu şi de care el a legat o răsplată, pe care o vor primi toţi cei care cred în venirea lui Cristos. Coroana dreptăţii este admiterea la dialogul cu Dumnezeu, care trebuie să fie, nu atât individual, cât mai ales colectiv, ca la un ospăţ festiv, la care bucuria este cu atât mai mare cu cât sunt mai mulţi cei care participă.
Prin urmare, cheia, care ne deschide uşa spre Dumnezeu, este aproapele. Vameşul se întoarce acasă îndreptăţit, capabil să discute cu Dumnezeu pe tema iubirii care s-a revărsat asupra lui din mila divină, tocmai pentru faptul că a recunoscut că a greşit şi greşelile se fac în defavoarea aproapelui.
Aceasta este logica simplă a mântuirii, a justificării. Pe această temă se pot purta conversaţii infinite cu Dumnezeu, fiindcă iubirea dezvăluie măreţia valorilor pe care Creatorul le-a investit în fiecare persoană umană.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
