Sfântul Augustin spunea la un moment dat că dacă, din cauza unui cataclism, toate Bibliile din lume s-ar pierde şi nu ar mai rămâne decât una singură, şi chiar dacă din această singură Biblie doar o pagină s-ar mai putea citi şi din această pagină doar un singur rând, şi dacă acest rând ar fi cel din Sfântul Ioan care spune: „Dumnezeu este iubire”, atunci totul ar fi salvat.
„Dumnezeu este iubire” – acesta este, practic, mesajul central pe care suntem chemaţi să-l aprofundăm în această duminică a IV-a din Postul Mare, împreună cu semnul prin care Dumnezeu şi-a manifestat iubirea sa faţă de noi: Crucea lui Cristos.
În fragmentul evanghelic, acest adevăr îi este descoperit lui Nicodim, un personaj însemnat printre farizei, probabil un membru al marelui sinedriu. Între ei se naşte un lung dialog unde Cristos îi revelează „semnul paradoxal” al iubirii divine: CRUCEA.
De ce este necesar ca Fiul lui Dumnezeu să fie înălţat pe cruce? Pentru că aceasta este calea prin care Dumnezeu poate lua asupra sa toate păcatele întregului neam omenesc, singura cale pentru ca omul să fie eliberat, singura cale prin care omul poate redeveni ceea ce a fost înainte de a cădea în păcat şi chiar mai mult. Este necesar ca Fiul lui Dumnezeu să fie înălţat pe cruce pentru ca toţi aceia care vor crede în el să aibă viaţa veşnică (cf. In 3,15).
Trăim şi noi în mijlocul unei lumi de şerpi veninoşi. Să ne gândim la orgoliul, ura, patimile necontrolate, puterea, succesul, războiul; iar peste toate acestea, cel mai mare şarpe este păcatul.
Cred că astăzi cuvântul cel mai des pe care-l auzim este „criză”. Se vorbeşte despre o criză economică, politică, administrativă. Se vorbeşte, de asemenea, despre o criză a credinţei. Dar cred că înainte de a vorbi despre aceste „crize”, ar trebui să vorbim despre o „criză a iubirii”, pentru că aceasta este cea care le-a declanşat pe toate celălalte. În momentul în care omul uită să iubească şi cum să iubească intră în „criză”. De aceea, cu atât mai mult astăzi, trebuie să privim mai des spre crucea lui Cristos pentru a învăţa să conjugăm cât mai bine verbul „a iubi”.
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău












