Încetul cu încetul ne apropiem tot mai mult de frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului. Clopotele bisericilor din toată lumea, unite cu glasul apostolilor, ne cheamă să pătrundem în unul dintre cele mai încântătoare mistere ale credinței noastre: misterul întrupării și al nașterii Domnului. Cristos vine și iar vine, tocmai pentru a ne da posibilitatea de a-l privi, de a-l imita. Când cineva îți pune o întrebare interesantă sau îţi spune ceva, dacă n-ai înţeles de prima dată, îi spui frumos: Vă rog să repetați! Lui Isus îi putem spune de zeci și sute de ori: Doamne, te rugăm frumos, mai arată-ni-te încă o dată, ca să te cunoaștem, să te înţelegem și să te urmăm mai bine, să te iubim mai mult. Care este scopul venirii lui Dumnezeu în istorie?
De ce vine? Cine îl cunoaște? Răspunde Sf. Paul: Dumnezeu vine să ne descopere misterul ascuns de veacuri, descoperit doar în mică măsură profeților, dar total nouă prin Duhul Sfânt (1Cor 2,10-12), adică planul mântuirii: să adune toate în Cristos, să-i reunească pe toți oamenii cu sine și între ei. Dacă apostolul neamurilor ne-a răspuns prin cuvinte, în evanghelia duminicii găsim răspunsul în fapte. Pentru frumusețea sa literară și pentru profunzimea teologiei sale acest text constituie un punct important al Noului Testament. Evanghelia din duminica a 4-a din Advent se referă la momentul culminant al primei epifanii a Duhului Sfânt: puterea lui Dumnezeu care-icălăuzește pe oameni spre Cristos, se stabilește în Fecioara Maria și o transformă în izvorul omenității lui Cristos.
Isus, doritul și speranţa omenirii, este rodul adventului istoric și care culminează în persoana Fecioare Mame Maria. Dacă vestirea îngerului către Maria constă într-un discurs articulat, lung, răspunsul umilei fecioare din Nazaret este în schimb scurt: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Maria consimte cu simplitate hotărâtă la iubirea lui Dumnezeu. Care este adevărata bucurie care ar trebui să se instaureze în inimile noastre? Dumnezeu vine la noi, El asumă natura noastră și astfel ne face și pe noi capabili de natura sa dumnezeiască. Acceptând această realitate și colaborând și noi, asemenea Sfintei Fecioare Maria, bucuria ne va cuprinde întreaga existență și ne va ajuta să trăim cu adevărat Crăciunul.
„Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău












