joi, 29 ianuarie 2026

† DUMINICA a 23-a de peste an: Exempla trahunt, verba movent

Mesajul duminicii a 23-a de peste an, ne îndreaptă privirea către aproapele nostru. Fiecare creştin trebuie să fie conştient de datoria ce-i revine de a-l corecta pe aproapele său. Dar, a avea această capacitate, nu este un lucru uşor. Este uşor să dojeneşti, să ameninţi sau chiar să pedepseşti pe cineva, dar aceasta nu înseamnă că ne-am făcut datoria creştinească şi că l-am adus pe „infractor” pe calea cea bună, nu înseamnă că l-am convins de necesitatea convertirii lui interioare spre Dumnezeu.

Fiecare creştin trebuie să aibă credinţa neclintită că Isus, prin patima, moartea şi învierea sa, ne-a făcut fraţi: „Voi toţi sunteţi fraţi” (Mt 23,8).

A-l ajuta pe aproapele din punct de vedere material este o datorie de caritate destul de dificilă, fiindcă îţi cere să învingi toate prejudecățile. A corecta defectele morale şi dogmatice ale aproapelui, de a-l vindeca din punct de vedere spiritual, este și mai greu. Nimeni nu se poate achita de ea decât în cea mai strânsă unire cu Cristos, cu ajutorul harului său.



După această problemă legată de corectarea fraternă, Isus pune problema rugăciunii comune, făcute într-un loc destinat cultului, acolo unde se adună doi sau trei în numele lui, arătând că adevărata putere a comunităţii stă în rugăciune. Această putere a comunităţii în rugăciune este dedusă şi din cuvintele lui Isus: „Cereţi, căutaţi, bateţi” (Mt 7,7-11).
Care este, potrivit Evangheliei, motivul final pentru care este necesar să practicăm mustrarea fraternă? În mod sigur nu este mândria, a le arăta celorlalţi greşelile lor pentru a evidenţia superioritatea noastră. Învăţătura lui Cristos despre mustrarea fraternă trebuie întotdeauna să fie citită împreună cu ceea ce a spus cu o altă ocazie: „De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?” (Lc 6,41-42). Obiectivul este acela de a-l câştiga pe fratele tău.

Adică a căuta binele real al celuilalt, pentru ca el să devină mai bun şi să nu aibă de înfruntat consecinţe neplăcute.
Datoria faţă de aproapele ne îndeamnă să privim cu mai multă atenţie asupra noastră şi nu asupra greşelilor altora. Fii corect şi vei face corect pe altul, fiindcă exempla trahunt, verba movent – Exemplele atrag, cuvintele doar mişcă.

Pr. Richardo-Dominic Baciu

spot_img