20 aprilie 2024
EconomieIranul vrea sa investeasca 180 de milioane de dolari in repornirea Rafo

Iranul vrea sa investeasca 180 de milioane de dolari in repornirea Rafo

La invitatia Camerei de Comert si Industrie (CCI) Bacau, o foarte mica parte din afaceristii importanti din judet care activeaza in domeniul petrochimiei, al prelucrarii lemnului, morarit panificatie etc. au avut o serie de discutii preliminarii cu Excelenta Sa domnul Hamid Moayyer, ambasadorul Republicii Islamice Iran în România.

Evenimentul a avut loc la invitatia CCI ca urmare a ridicarii embargoului de catre comunitatile internationale. Astfel, timp de aproape trei ore, reprezentantii celor doua parti si-au impartasit fiecare din intentiile viitoarei colaborari pe linie economica dintre cele doua state.

Pentru inceput, Doru Simovici, presedintele CCI, a facut un succint inventar al resurselor de toate tipurile de care dispune judetul Bacau, date care ar putea sa ajute la viitoarele colaborari cu partenerii iranieni.



„Il rugam pe domnul ambasador, când va avea timp, sa viziteze si salina de la Târgu Ocna. Dar nu numai, pentru ca avem active circa 10.000 de firme care au o cifra de afaceri de aproximativ 4 miliarde de euro, cu peste 70.000 de salariati, care fac export de 293 de milioane si 351 milioane import.

231 de firme sunt in agricultura, alte 182 in industria alimentara, 194 in industria usoara, 366 in industria lemnului, 322 in industria prelucratoare mecanica, 1.196 in constructii, 3.665 in comert si 865 in transporturi, 573 in turism si 2.409 in diverse”, a subliniat Doru Simovici.

Interesant de amintit ca inaltul oaspete strain si-a notat constiincios absolut toate datele primite de la partenerii de discutie, lucru care, din pacate, nu s-a intâmplat si in cazul partii române, nici autoritatile, la intâlnirea de luni, nici industriasii, in a doua parte a intâlnirii.

„Am primit ordin oficial sa dezvolt afacerile cu partea româna din petrochimie, dar nu numai. Am primit ordin oficial sa deschid intreprinderile din petrochimie, rafinariile care, acum, sunt inchise, investind banii aici, in România. Din pacate, de câteva luni, ma rog de ministrul Dezvoltarii si Industriei al României sa-mi ofere date despre rafinariile sau alte unitati care acum nu au activitate, dar n-am primit niciun raspuns”, a aratat amabasadorul iranian.

Din pacate, nici reprezentantii legali ai rafinariei de la Onesti nu au putut oferi date exacte privind Rafo, societate aflata, in prezent, in insolventa si reprezentata de un administrator judiciar. Nici macar despre inventarul real, existent la fata locului, ori despre un termen aproximativ in care ar putea fi finalizata documentatia privind activele existente ale rafinariei.

„Nu suntem reprezentantii legali ai Rafo, pentru ca societatea are in continuare un administrator/director general cu atributii de administrare. Noi supervizam tot ce tine de rafinarie: activitate, ce marfuri intra, ce marfuri ies etc.

Acum, Rafo este in conservare – nu are activitate de circa 8 ani -, cu un patrimoniu foarte mare, dar fara lichiditati”, au precizat reprezentantii CITR Casa de Insolventa Transilvania SPRL. Chiar si asa, statul iranian este interesat sa investeasca circa 180 de milioane de dolari in rafinaria de pe Trotus, inclusiv sa angajeze personal tânar, asigurându-le totodata pensiile celor care au lucrat sau vor lucra in uzina.

„Interesul Iranului este foarte mare, si nu doar pentru repornirea rafinariei, ci, in special, pentru produsele agricole, inlcusiv pentru carne de oaie, carne de pasare, evident, la un pret corect, existent la nivelul pietei.

De exemplu, Iranul importa lunar 10.000 tone de miei, in carcasa, din Australia. La fel, este nevoie de utilajele folosite in agricultura, dar si de cele care prelucreaza ciment, bitum etc. pentru drumuri, si multe altele”, a aratat Sami Nicu (omul cu suflet bun n.r.) Hamihreza, afacerist iranian din Onesti, cel care a asigurat traducerea discutiilor dintre cele doua parti.

Din oferta industriasilor bacauani retinem produsele din portofoliul firmei Agricola Bacau, cele ale societatii Pambac (inclusiv ale celorlalte firme din grup – Popas Trebes si Confert, iranienii fiind interesati mai ales de seminte de floarea soarelui), dar si ale firmelor World Machinery Works (fosta IMU), Holzindustrie Schweighofer Comanesti, Barleta, Arakis.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri