20 aprilie 2024
ActualitateZilele Școlii Băcăuane

„Școala românească în spațiul istoric al României Mari” la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”

Zilele Școlii Băcăuane

Astăzi, de Ziua Educației, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” s-a organizat, în cadrul Zilelor Școlii Băcăuane, proiect aflat la a doua ediție, inițiat și coordonat de Casa Corpului Didactic Bacău (prin directorul prof. Gabriel Leahu), o masă rotundă cu tema „Scoala românească în spațiul istoric al României Mari”, activitate moderată de profesorii colegiului Călin Boambă (director) și Mitică Pricopie. Au participat profesori de istorie, dar și de limba și literatura română, geografi, profesori de științe sociale, iar invitați speciali au fost oaspeți din Costești (Republica Moldova) și Cernăuți (Ucraina), în baza unui parteneriat inițiat încă din anul trecut școlar de către Colegiul Național „Vasile Alecsandri” cu școli din cele două regiuni pe un proiect inedit cu titlul „Promovarea moștenirii culturale.”

„Sărbătorim Ziua Educației, iar într-un mod firesc, în an de Centenar, am invitat și profesori din Repulica Moldova, din satul Costești, de la două instituții școlare de acolo, două licee, și patru profesori din Cernăuți, din patru sate distincte. Avem onoarea ca în această echipă să fie și viceprimarul din Costești, care are un acord de colaborare cu Municipiul Bacău, dar și un maestru artist. Delegația este venită de joi în Bacău. Au vizitat deja Biserica Precista, Muzeul de Istorie, monumentele istorice, iar peste tot, cu mare surprindere, invitații nostri au constatat că există o identitate în ceea ce privește moștenirea etnografică între zona Bacăului și zona Cernăuțiului. Proiectul nostru «Promovarea moștenirii culturale» a pus, de fapt, bazele acestor legături cu profesorii din Republica Moldova, dar, mai ales, din Ucraina, care ne oferă ocazia de a ne cunoaște, de a face împreună un schimb de bune practici și de a ajuta școlile românești din Ucranina. Este un proiect la care ținem foarte mult și pe care vrem să îl extindem”, ne-a declarat prof. Călin Boambă, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri”.


Despre școala românească și limba română
Un scurt istoric al școlii românești a fost prezentat de prof. Ramona Jitaru, în documentarea „Momente semnificative în devenirea învățământului”, dar s-a vorbit și despre școala românească din România, din Ucraina și din Republica Moldova, despre „școala care este în centrul schimbării, dar și al perenității sentimentului național a faptului că suntem români. Este adevărat, dar și trist, că sunt unii că sunt români, dar o spun în limba rusă, în limba maghiară sau în ucraineană. Și nu e vina lor. Înseamnă că noi, ceilalți, nu am făcut destul pentru ca acei oameni să își păstreze limba. Pentru că limba dă ființa, împreună cu credința”, după cum a spus prof. Gabriel Leahu.


Invitați de seamă
Au fost așadar prezenți, la această masă rotundă, din Regiunea Cernăuți, Raionul Noua Suliță, din două comunități istorice, prof. Angelica Mitriuc, de la Școala Ostrița, și prof. Elena Bujeniță, de la Școala Mahala, dar și prof. Eduard Organovici, de școala din Vancicăuți, Sergiu Bărbuță, reporter, Vladimir Toderașcu, maestru artistic, alături de viceprimarul localității Costești din Republica Moldova, Andrei Țurcan, și profesorii din două licee Ana Cimpoacă, de limba română, și Eugenia Bordeianu. Li s-au alăturat Vasile luca și Ilie Bîrzu, consilieri locali municipiul Bacău, prof.univ.dr. Ioan Dănilă, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, dar și reprezentanți de la Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina – organizația Bacău, respectiv Mihai Țibu, Marcel Boghiu, soții Aurica și Ciprian Iftimiu.

„La noi, în Ostrița Mahala, învață 262 de copii. Predarea se face în limba română. Avem și o oră de fracenza, una de engleză, iar ucraineana s-a dublat anul acesta. Dar în rest, toate obiectele, în limba română. Tradiția română este la noi la nivel înalt. Pătrăm tradițiile și obiceiurile moșilor și strămoșilor. Acasă vorbim limba română, la grădiniță, la fel, tot în limba română.”
Prof. Angelica Mitriuc, de la Școala Ostrița, Cernăuți, Ucraina

„Eu sunt de la Școala Mahala și sunt profesoară de fizică. Ne bucurăm că suntem aici, că e ceva comun, că suntem cu toții români. Păstrăm tradițiile, totul e asemănător ca aici, costumele populare, inclusiv obiceiurile de iarnă, colinda, urăturile, steaua, exact cum am văzut și aici, la voi, la Muzeul de Istorie din Bacău. Tot ce vedem aici vom introduce și la noi în școală, avem și copii implicați în astfel de activități.”
Prof. Elena Bujeniță, Școala Mahala, Cernăuți, Ucraina

„Susținem mereu astfel de activități ca administrație publică locală. Mă aflu aici la invitația domnului Boambă pentru a dezvolta o masă rotundă cu pedagogii mei. Ziua Internațională a Educației s-a desfășurat și la noi, unde profesorii au fost și premiați, și am hotărât să fim aici pentru a evalua un subiect necesar în dezvoltarea și activitatea lor în sistemul de învățământ.”
Andrei Țurcan, viceprimar Costești – Republica Moldova

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri