Din sumarul acestui episod: Redacția ia atitudine împotriva ,,franțuzimului” tot mai exacerbat al vizitatorilor. Modul în care se efectueză consultațiile medicale și reguli cu privire la cura internă în stațiune
Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România. În fapt, un jurnal istoric al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”.
În acest episod: Ziarul ,,Curierul Slănicului”, Nr. 8, Miercuri, 7 iulie 1904.
Prima pagină din acest număr se deschide cu articolul ,,Slănicul în sărbătoare”, care îl omagiază în ziua de 2 iulie, pe domnitorul Ștefan cel Mare, (în ziar apare în mod eronat data de 3 iulie), zi în care acesta a trecut la cele veșnice în urmă cu 400 de ani (2 iulie 1504 – 2 iulie 1904):
(…) Colo, câțiva pași departe de Slănic, în satul Borzești, pentru întâia dată lumina tremurătoare a văzduhului curat a mângâiat pleoapa micului Ștefan – a Marelui Ștefan cel sfânt din urmă”.
Iar un bătrân unchiaș din Borzești i-a povestit semnatarului articolului (fiind un editorial, probabil a fost scris de același M. Miereanu, redactorul-șef al ziarului, n. a.), ,,chipul cum e gravată în mintea poporului de la țară, nașterea marelui nostru erou național”. Potrivit povestirii, se zice că Ștefan cel Mare s-a născut în mijlocul unei furtuni groaznice, care însă a încetat, imediat ce copilul a apărut pe lume, ,,luminos și plin de noroc, precum firea de belșug”, iar Slănicul ,,a serbat și el această zi, cu toată pompa și inimoșia cuvenită, pentru că, de strălucirea frumuseților lui fără seamăn e legată cea mai strălucitoare glorie ce a luminat viața trecutului nostru național”.
Mai departe, în rubrica ,,Din Domnia lui Ștefan cel Mare” sunt înfățișate părerile mai multor istorici din vremea domnitorului moldovean și de mai târziu. Astfel, cu subtitlul ,,Senatul Venețian și Ștefan Vodă după lupta de la Racova” (cunoscută ca ,,Bătălia de la Vaslui” sau de la ,,Podul Înalt”, purtată la 10 ianuarie 1475, într-o vale mlaștinoasă, la gurile de vărsare ale Racovei în râul Bârlad, considerată cea mai importantă victorie câștigată împotriva Imperiului Otoman, de către creștinătate, în secolul al XV-lea), ziarul consemnează intervenția Senatului Venețian, principalul organ deliberativ și legislativ din Republica Veneția (697 – 1797 d. Hr.), care, într-o scrisoare trimisă lui Ștefan cel Mare, ,,înălțând meritele lui”, exclamă printre altele: ,,de ar fi și ceilalți principi creștini cu o astfel de inimă și de voință, sau dacă singur ați avea atâta putere câtă convine măreției sufletului vostru!” De altfel, în 1476, Senatul Venețian i-a oferit lui Ștefan Vodă, alianța Republicii, care îl consideră ca pe ,,cel mai bun amic al ei și-l admiră pentru mărețele-i fapte ce-l făcură un nume strălucit între creștini, câștigându-i o deosebită simpatie”.
În ,,Vitejia străveche a Moldovenilor” alți istorici și cărturari străini laudă faptele de vitejie ale moldovenilor, unul dintre aceștia fiind și savantul german Sebastian Münster (1488 – 1552), autorul capodoperei „Cosmographia Universalis”, una dintre primele descrieri ale lumii în limba germană, în care domnia sa spune despre moldoveni că sunt ,,aspri și aprigi, un bici greu pentru Transilvania, oameni războinici și viteji, totdeauna gata de luptă”. Iar în ,,Polonezii și Ștefan cel Mare”, vestitul istoric polonez, Ioan Stricovskie, descrie epilogul strălucitei izbânzi a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt: ,,Au căzut într-acel război, la o sută de mii de trupuri; am văzut cu ochii mei grămezile de oase unde a fost acel război, la acel loc venind din țara Turcească în anul 1575. Erau puse trei cruci de piatră în amintirea acelei vestite buruinți a lui Ștefan Vodă.
Perit-au mulți pași aleși înt-acel război și mai mult de o sută de steaguri (pași însemnând aici pluralul de la pașă, care definea în trecut funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman). Pe câți i-au prins vii, i-au înțepat. Iar pe patru robi turci mai aleși, oameni de frunte și 36 de steaguri și o parte din dobândă i-a trimis împreună cu toate astea, craiului Leșesc în Litva”.
Dar poate că, cea mai cruntă caracterizare a lui Ștefan Vodă vine din partea istoricului și cărturarului turc, Hoca Efendi (1536 sau 1537 – 1599): ,,Afurisitul domn al Moldovei, în privința diabolicei viclenii și înrăutățiri întrece pe însuși diavolul…” Și apoi, după ce vorbește de lupta de la Podul Înalt, încheie astfel: ,,Plin de durere pentru această nenorocire, Pașa (conducătorul armatei, adică Suleiman Pașa) abia putea scăpa, el singur, din periculoasa prăpastie”.
Interesant este și articolul ,,De la moartea lui Ștefan Vodă”, în care este reprodus un fragment semnificativ despre domnitorul moldovean, din ,,Letopisețul Țării Moldovei”, al primului cronicar moldovean de seamă, Grigore Ureche: ,,Fost-au Ștefan Vodă om nu mare de stat, mânios și de grabu a vărsa sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde nu gândeai, acolo îl aflai.
La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze și pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, știindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor” (câteva aspecte inedite din viața privată a domnitorului vor fi prezentate în numărul viitor, o dată cu descrierea satului și a bisericii din Borzești).
Referitor la manifestările derulate cu prilejul sărbătorii dedicată lui Ștefan cel Mare, în articolul ,,Festivalul de Sâmbătă” se precizează că ,,în afară de numeroasele petreceri organizate, muzici, iluminații etc a avut loc și un mare festival artistic, din inițiativa epitropului Ath. Gheorghiu (prezentat în acest număr la ,,Galeria Epitropilor”), la care a participat tot ce Slănicul are mai cult, mai distins și mai de inimă”. Iar toate acestea, adică recitalurile muzicale, scenetele și fragmentele de teatru, potpuriile naționale s-au desfășurat în Sala teatrului din incinta Cazinoului Regal, program care s-a deschis cu intonarea Imnului Regal și s-a încheiat cu ,,Deșteaptă-te Române”, interpretate de Muzica Militară a Regimentului 4 Roșiori ,,Regina Maria”, în timp ce ,,sala teatrului răsuna de manifestațiuni entuziaste, pornite din naționalismul sincer care îi stăpânea pe toți”.
În altă ordine de idei, în articolul ,,Franțuzismul la Slănic”, ziarul mai atacă o problemă stringentă a realității de zi cu zi, înfierând ,,franțuzismul” de neînvins (o influență exagerată a limbii franceze asupra limbii române), mai ales cel din repertoriul cucoanelor aflate în stațiune:
,,În Slănic nu faci doi pași să n-auzi franțuzește. La cură, la baie, la plimbare, la masă, la căișori (unul dintre jocurile de noroc de la Cazinou), la bal, pretutindeni! Ori, unde văd acest obicei îl detest. La Slănic însă, mai mult decât oriunde. Căci, dacă la Sinaia, cei care vorbesc toată ziua franțuzește au cel puțin scuza educației lor aristocratice aproape exclusiv franceză, la Slănic și în celelalte stațiuni balneare, vizitatorii sunt în mare parte oameni care în limba românească au crescut și nu în alta… Și atunci, cu ce scop și la ce bun o franțuzească, ca vai de ea, în locul limbii tale românești, destul de bogată și destul de frumoasă pentru cantitatea și calitatea `ideilor` ce se schimbă în dialogul băilor noastre?! Când ne-om pătrunde oare că e o adevărată rușine pentru neamul nostru, căruia toți îi aparținem, să disprețuim o limbă sonoră și armonioasă, o limbă în care a scris Creangă, Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Gane, Vlahuță?
(…) Și când se vor convinge, în special frumoasele românce, că nimic nu le-ar ajuta mai mult să ne cucerească decât graiul românesc, ce dobândește în gura lor, o dulceață și un farmec pe care probabil nici nu-l bănuiesc?! Am stârpit noi urșii din vechiul Slănic, și n-am putea oare stârpi franțuzeasca, gentile cititoare?”
În rubrica ,,Slănicul medical”, vizitatorii stațiunii sunt înștiințați despre modul în care se efectuează consultațiile medicale, pentru că ,,nimeni nu trebuie să înceapă cura mai înainte de a fi consultat de unul dintre medicii stațiunii” și că, ,,avizul medicului din orasul din care vine oricare, este foarte prețios pentru medicul curent de la băi, căruia bolnavul trebuie să i-l facă neapărat cunoscut”. Și se mai atenționează aici, că în cursul curei la Slănic pot surveni diferite accidente, dintre care, cele mai multe se întâmplă din cauza imprudenței pacienților, doar medicul fiind singurul în stare să remedieze și să conducă pe bolnav la completa însănătoșire”.
În plus, cititorilor li se mai prezintă și o serie de reguli cu privire la cura internă: ,,Apele minerale Nr. 1 și Nr. 3, în special ultima, se beau dimineața, între orele 6.00 și 8.00 (în care timp cântă și muzica). Această perioadă a zilei este cea mai propice, căci corpul este repauzat și stomacul deșert. În timpul curei, bolnavii trebuie să se preumble liniștiți și să nu se agite în discuțiuni mai aprinse, fumatul în tot acest timp fiind strict interzis. După ce pacientul a luat cel de pe urmă pahar de apă minerală e bine ca să aștepte 30 – 60 de minute și apoi să treacă în restaurant pentru a comanda micului dejun”. Reguli care au rămas valabile și astăzi, în multe dintre cazuri…
Rubrica ,,De toate” înfățișează și în acest număr, activitățile din viața stațiunii, de la cele medicale și administrative, până la cele culturale și la excursiile organizate.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA
Sursa: BCU Iași
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Fotografia din acest număr este din 1904 și apare și pe prima pagină a ziarului, respectiv hotelul ,,Cerbul”.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
Următorul episod: Vineri, 9 septembrie 2022
