spot_img
marți, 26 august 2025

Zi de sărbătoare în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău

Prima zi a lunii august a fost marcată, ca în fiecare an, de un moment cu profundă semnificație pentru colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău: ceremonia de avansare în grad a cadrelor militare care au îndeplinit stagiul minim în grad.

În cadrul evenimentului desfășurat la sediul inspectoratului, nouă cadre militare – un ofițer și opt subofițeri – au primit noile însemne de grad, ca semn al progresului în carieră și al devotamentului demonstrat în slujba legii și a comunității. Alături de aceștia, 18 subofițeri au fost recompensați cu diplome de merit, în semn de recunoaștere pentru profesionalismul și rezultatele deosebite obținute în activitatea desfășurată.



Inspectorul șef al unității, colonelul Bârnat Eusebiu, a înmânat noile însemne și diplome, adresând celor prezenți un mesaj de apreciere și încurajare:
„Gradul militar este un drept al fiecărui cadru militar și reprezintă recunoașterea în plan social a statutului său. Această promovare este o apreciere a muncii depuse și o motivație să continuați să vă îndepliniți cu cinste și profesionalism sarcinile de serviciu. De asemenea, vreau să felicit și subofițerii care au primit diplome de merit pentru devotamentul și profesionalismul de care au dat dovadă. Munca voastră este importantă pentru buna funcționare a instituției și pentru siguranța comunității pe care o protejăm.”

Pentru cei avansați, noua tresă pe epoleți simbolizează nu doar o recunoaștere a efortului și meritelor, ci și o responsabilitate sporită de a onora valorile instituției și de a acționa, zi de zi, cu demnitate și dedicare.

Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău transmite felicitări tuturor celor care au fost avansați sau recompensați și le urează succes în misiunile viitoare, în spiritul onoarei, al disciplinei și al respectului față de cetățeni.



spot_img