Austria te iubeste, sa crezi mereu ca Austria te iubeste, nimeni nu te va iubi asa si nimeni nu va mai iubi vreodata, nimeni asa, ca Austria. Am cautat, am gasit, la fereastra, piata vietii vieneze, nedefinita, neirosita, nimic pentru cartile de vedere, desi era un maroniu de balegar delicat, un gri de trufe prin saloane, revolutie germano-francezo-muta, teatru cu pardesiu, buzunare cu masini, o luna cu balonul deasupra fumurilor verzui, aer de burghezie, o sticla, o geana cu fire cusute. Am vazut si papadii cand am zis ca si Viena te place, an secret. an jos – rotile autobuzului, an sus – palatul. Schanbrunn e tot ce si-a dorit fata din batranete, cand astepta vremea tractoarelor cu nimfe si pensia lunara, cand visa ca nu mai e an balansoar cu riduri, ca e iar pajul zidurilor cu scaieti. Fata nu asi permitea sa se duca cu mine la o anghetata an fiecare duminica. Acum alerga zbughiu prin toate cotloanele, sa guste toate cele pierdute pe parcursul unei vieti fara cusur. Mi-e frig si acum si-mi era si atunci cand a trebuit sa merg singura, cu piata vietii vieneze an spate, prin tot ce nu era al meu si vroiam sa fie, sa merg prin ce-i al meu. Am intrat pe porti, am ajuns an palat, am urcat treizeci si cinci de trepte, m-am saturat de atata frumusete care nu era de luat cu tine, ochii n-o furau, stiai bine. Tablouri, familii, ramane de pretuit cronica sangerie, toalete cu fire de par, birouri cu pozele printesei prinse cu ace, peste tot, peste tot, tare o mai iubea printul si nu e niciun final fericit. Un lighean de marmura rosie an care stranuta apa statuta, patul semi-nefacut, mai erau fluturi lipiti printre hartii, mai erau portelanuri cu fata stravezie, ca de peste, aur peste cazi si an dormitor. Au tras bare de fier sa nu cumva sa intru an salile de joaca cu bijuterii, nu cumva sa fur ce a trecut, nu cumva sa vad vesnicul univers nobil, un labirint regizat. Camera copiilor unde asi manca mama odraslele avea masute de carti, de cantat, cu porumbei desenati pe farfurii, cu cercuri de surghiun. Regina era mult prea grasa, o ampingeau cu unt prin lemnul usilor. Nimeni nu manca la masa. Elisabeta tinea la gambe, coapse, cernita mult an panze de pat sau de artisti mergea si calarea pe coline, prin copaci, prin flori si oameni, era fiinta daruita multimii. Invitatii fugeau prin soare de la palat, sareau cu pasiune an foame, mugeau, se raceau, ajungeau la han, se anfruptau… si ea cadea pe scari si se gandea ca nimeni nu asi are rostul langa ea. Venea seara la el, sotul care dormea patru ore pe noapte, al vedea racnind cu penita, se juca langa el, devenea serioasa si ai mai lipea vreo amintire, ca asa pierde lumea viata din sine. La fereastra, gradina lumina, strajeri violau timpuri si vremi cu broboade de bere an barba, era vreme de dezmat si panica. Asa am vazut camera conceptiei. Era o camera din palat destinata amperecherii, destinata iubirii de tablete, destinata facerii de bebelusi ca bibelouri. Dezamagirea se citea an rasul celor din jur, cei obsedati de trup si filme, m-am aplecat de oboseala si am adormit antr-un scaun. Tin la gambe si la coapsele mele si noaptea asta nu ma mai duc la print an camera, nu mai sunt patru ore de somn, nu mai calaresc cu tine, nu te iubesc asa cum ma iubesti tu, Austria. Ce ti-am facut, te-am dresat cu mancaruri din aer, m-am anfometat cu tara si oglinzi. Camera mea are sapte culoare, am anticamera, pat, pudra, vase cu roze, panglici pe birouri, masute pentru fete, jocuri pentru baieti, camerista an colt, perii, conduri, tapet, vaza, abac din fire albastre, sarme pentru rochii, baldachin pe care sar, lustra cu lumanare, carti de citire an franceza, batiste cu mizerii, carpete cu cordoane de baie, palaria mamei pe scaun, pe spate, asa cum o poarta mama.Seara asta ies si eu prima oara afara sa vad cum e prin afara, sa vad ce mai fac cei fara mine, fara rusine, fara afara. M-am plimbat prin gradina odata cu tine, aveai costum de alergat, aveai cincizeci si trei de ani, ti-era frica de cancer si grasime, vroiai sa mergi an Brazilia, nu stiai ce face nepotul, cum cresc preturile, cine te apara, mie de ce mi-e frica? Sus pe colina e fantana lui Neptun, gradinile franceze, flori aranjate cu mine printre ele, o mana de-a mea pusa an fiecare boboc, cercuri concentrice pana la picioare, alei, alei, alei. Elisabeta tine la gambe si la coapse, si ma duc, se duce, ne ducem pe carare, prin spate, langa grindini, sub daramaturi, cautam. Eu, Elisabeta, tu, Elisabeta, am vazut gradina de violete. E an stanga, e obscura, e vecina cu mine, cu Elisabeta. E mica, tare mica, plina cu violete. Parfumul e ca Austria ce ma iubeste, e maroniu de baligar, e ceva verzui si pleoapa cusuta cu violete. M-am asezat vreodata aici cu tine? E bine fara anorexie, e bine sa stii ca nu sunt regina grasa, ca am copii tristi, ca si eu am fost copil trist, ca am ajuns bine oricum, ca aici e bine. Nu e printul cu pozele lui, nu mi-e frig daca mai vin oamenii de la han. Ce parfum de violete, m-am antins ca-n catafalc, lumina, lumina. Elisabeta, trezeste-te, sunt eu si tin la gambe si la coapse. Austria ma iubeste, Viena – an secret.
Florina Nastase, clasa a XI-a B
