16 iunie 2024
ActualitateVaccinul viitorului, realizat la Iasi

Vaccinul viitorului, realizat la Iasi

În laboratoarele Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) ar putea fi creat cel mai performant vaccin împotriva virusurilor gripale, unul care ar putea fi utilizat atât pentru oameni, cât şi pentru animale. Ana Bejanariu este unul dintre cercetătorii din noua generaţie format la Universitatea ieşeană. Teza acesteia cu care a obţinut titlul de doctor, “Elaborarea şi testarea de noi vaccinuri antigripale bazate pe vectori lentivirali la suine şi păsări”, a fost realizată în colaborare cu una dintre instituţiile de prestigiu din domeniu la nivel mondial, Institutul Pasteur din Franţa. “Gripa este o preocupare reală a sănătăţii publice, fiind o infecţie originală raportată la celelalte infecţii virale. Boală respiratorie acută, cu caracter zoonotic, foarte contagioasă, gripa afectează omenirea şi lumea animală încă din cele mai vechi timpuri. Dacă cel mai adesea gripa trece drept o boală comună, sezonieră, cu un caracter banal, fenomenul de shift genetic sau de reasortare genetic poate duce la transformarea unei suşe gripale comune într-un adevărat pericol internaţional cu generarea de pandemii dramatice”, explică tânăra motivul pentru care a ales acest domeniu pentru cercetarea sa doctorală.

Sursa: Adevarul





spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img