E vineri dimineata. Doi cai asteapta rabdatori sa iasa stapanul dintr-un atelier auto. Pe sosea vajaie in sus si-n jos masini de tot felul. Caii fornaie, insa n-o iau din loc de frica biciustii ce-a ramas agatata de caruta. O babuta mai mica decat batul ce-l poarta iese din Primarie si se uita-n lungul drumului, de parca ar astepta sa vina cineva. Nu citeste nimeni anunturile de la afisier: sa vina lumea sa-si ia subventia la grau si sa ceara titlurile de proprietate pentru paduri. Doua fetite de-a patra duc fuguta un copilas de vreo trei ani. Ala micu plange si se zbate, de parca l-ar cara la incorporare. Pe urma, iar linistea sparta numai de motoare. Dinspre Comanesti vine o caruta cu iarba. Deasupra, un baietan sta trantit si roade o coada de lucerna. Langa el, se odihneste o moutain-bike made in Italia. Doua babute lipaie repejor purtand ultima vorba din sat: &#8222Daca bei, bea acasa, nu pe drum, sa te vada lumea…&#8221 E vineri dimineata la Margineni.

Istorie neromantata cu berari si &#8222italieni”

Resedinta de judet are cativa &#8222sateliti&#8221 rurali care i-au completat, mai ales pana in 1989, mana de lucru pe platformele industriale si pe santiere. Dupa ce socialismul a fost pus cu botul pe labe (cele din fata), si in Romania s-a ridicat (pe labele din spate) capitalismul nostru balcanic, industria megalomanica a horcait ce-a horcait si apoi si-a dat obstescul sfarsit. Asa au ajuns taranii-muncitori sa piarda salariul sigur, vazandu-se obligati sa supravietuiasca aproape exclusiv de pe urma pamantului. Care pamant? Ala putin si nerodnic, lucrat cu mijloace primitive si fara recolte care sa-i scoata din starea de traitor de pe-o zi pe alta. Cei din Margineni au fost destul de favorizati de nea Nicu Ceausescu pentru ca la doi pasi de comuna lor s-a ridicat una dintre platformele industriale importante ale Bacaului. Fabrica de Bere, CPL-ul, Pambacu-ul si o parte din Agricola au hale la doi pasi de satele din comuna Margineni. Avantaje? Un loc de munca sigur (relativ bine platit), naveta usoara (doar cativa kilometri) si timp destul pentru a se ocupa de gospodarie (porcul de Craciun si malaiul de mamaliga erau asigurate). Dar vremurile acelea s-au dus si berarii, tamplarii, soferii si paznicii din Margineni au redevenit, in majoritate, doar tarani. Cativa, nu multi, au resit sa scoata ceva bani de pe urma pamantului de prin Luncani si Slatina, devenit in ultimii ani atractie pentru imbogatiti ce-si doreau loc linistit si cu verdeata… pe lumea asta. In rest, s-a descurcat fiecare cum a stiut. Prin &#821695-&#821796, tinerii mai isteti au ajuns (cu bani si noroc) prin Occident, mai ales in Italia. Incet-incet, si-au tras dupa ei neamurile. Din cei aproximativ 8.500 de locuitori ai comunei, peste 2.000 sunt plecati in Italia. Frati, surori, gineri si nurori, veri, unchi si matusi, adevarate genealogii ale nevoii si-au gasit instrainat loc de vietuire si de munca. Dar asta nu conteaza atata vreme cat &#8222euroii&#8221 vin aproape lunar. Multi-putini, ei mai sperie saracia de acasa. Cu cate o masa mai buna de Craciun si Paste, cu o casa ridicata intr-un colt de curte parinteasca sau cu o masina care sperie praful ulitelor in luna lui august. Pana acum nu prea au avut curajul cei plecati sa se faca patroni la ei acasa, insa, zic batranii, le-o ajunge si lor cat s-au canonit prin straini si or veni sa se aseze unde s-au nascut. Cand? Asta doar ei stiu!

Europa pe ulita

Carmil Herciu este primar numai de un an si oleaca la Margineni. Nu pare c-a obosit sa bata cele opt sate ale comunei si, din vorba lui putina si asezata, se vede ca are incapatanarea celui care vrea sa lase ceva in urma. Dar nu asta-i lipseste, ci banii… Chiar daca strange venituri de 7 miliarde anual la bugetul local, e prea putin pentru a aduce niste sate fara niciunele la nivelul asezarilor europene. De la alimentare cu apa, pana la canalizare si retea de gaze, toate-s scumpe. Dar sunt obligatorii pentru un Margineni care sa justifice steagul UE ce flutura la intrarea in Primarie. Sursurul apei curente se aude prin Margineni si Barati, insa prin celelalte sate e zvon doar de hartii multe (documentatie europeana!) si dor de finantari. Tot prin cele doua sate e rost de canalizare, insa Carmil

Herciu are convingerea ca va gasi de unde sa extinda programul si in celelalte asezari. Mai optimist este primarul cu gazele naturale: pregateste licitatia pentru extinderea retelei in toata comuna! Banii vor veni de la bugetul local (astia-s siguri) si de la Guvern (sa dea Al de Sus si cei de sus!). In rest, treburi curente: gradinite si scoli renovate, un camin cultural de refacut dupa ce-a ars anul trecut, cate un drum de reparat. A, sunt si 10 case distruse de inundatii! Primarul Herciu s-a dus personal sa aduca materiale de constructii si crede ca oamenii vor avea unde sta pana vine frigul. Sa dea Dumnezeu, ca oamenii vor! Consiliul Local functioneaza gospodareste. Adica alesii lasa la usa &#8222ambitul&#8221 de partid si hotarasc pentru oameni. Mai sunt discutii, ca asta-i politica, insa pana la urma treburile se rostuiesc.

Poienita unde te intalnesti cu Dumnezeu

Pare o poveste din neguroasele vremuri ale descalecatului, ori mai degraba ale crestinarii. Un preot carmelitan din Italia cauta loc bun pentru a ridica un asezamant de rugaciune si meditatie. A umblat prin toata Moldova si n-a gasit. Intr-o zi, a nimerit intr-o poienita ascunsa in Slatina Margineniului. Si acolo s-a oprit si a purces la munca. Acum, printre vilele imbogatitilor de Revolutie, poienita respira pace si spiritualitate ecumenica. &#8222Aici, pe Slatina, se rupe o realitate de cealalta. La trei kilometri sunt oamenii saraci, care au probleme si vin sa ne ceara ajutor material, in jurul nostru sunt oamenii care traiesc la un anumit standard. Noi ii primim pe toti si ne bucura sa-i vedem ca ne trec pragul, mai ales la Paste si la Craciun&#8221, ne spune o maicuta cu bunatate linistita intiparita neclintit pe chip. Si pentru a reconfirma deschiderea spre o lume care are nevoie sa-si uite zadarnicele zbateri, aici s-a deschis un atelier de creatie plastica, ce poarta numele artistului Anton Ciobanu. Dupa ce treci de portile si gardurile care ascund neprietenos bogatii trecatoare, asezamantul carmelitan de pe Slatina implineste gandul inalt al celui care l-a zidit: un colt din gradina Maicii Domnului.

Greu cu melcii si strutii, si mai greu cu gainile ouatoare

Ca orice orasean, intrebi de oameni care au facut ceva mai deosebit si te astepti sa afli de vreo ferma traznet cu vaci, oi ori cu zeci de hectare cultivate intensiv. Nu prea sunt. Insa afli de fermele de melci si de struti. Cine spunea ca agricultura romaneasca n-a intrat in circuitul european, ba chiar mondial?! Nicu Bulai este student si, pe timpul vacantei, seful fermei de melci a familiei. Chiar daca arata mai degraba a salvamar pe o plaja plina cu rasete de fete frumoase, Nicu se ocupa de tacuta lume a fiintelor ce-si misca lenevos profitabilele fapturi in platose rotunde. De unde si pana unde melci? &#8222Pai, tata si mama au aflat din niste pliante de treaba asta si cum aveau niste pamant, s-au gandit sa incerce&#8221, povesteste Nicu. Frumos curaj pentru un sofer si o contabila! Ca profitul (estimat 18.000-20.000 de euro de pe jumatate de hectar cu melci) va veni abia peste un an, asta-i alta treaba. Increzatori in propaganda, cei din familia Bulai a incercat sa obtina un credit Sapard, insa s-au lasat pagubasi in fata birocratiei sufocante si mizeriilor functionaresti. Merg pe cont propriu, molipsiti parca de ritmul sigur si increzator al delicateselor ce se ingrasa la Margineni pentru papilele italiene.

Nu la fel de usor a cedat nea Gogu Gavriliu. Destupat la minte si slobod la gura, omul s-a batut aproape doi ani ca sa vada pusa pe picioare o ferma de gaini ouatoare. Ideea lui a fost proiect-pilot in Romania pe &#8222masura 3.1&#8221 Sapard si chiar s-a simtit ca un subiect de experiment. &#8222Dom&#8217le, eu n-am nimic cu aia de la Uniunea Europeana, ei chiar vor sa ne dea bani. Astia ai nostri strica, ori nu se pricep ce sa ceara, ori toaca nervii, timpul si banii nostri ca sa-si justifice lefurile&#8221, peroreaza nea Gogu, punctandu-si spusele cu cate o zicere de &#8222dulce&#8221 la adresa functionarilor autohtoni. Dupa atata amar de vreme risipita, dupa ce s-a imprumutat in stanga si-n dreapta, dupa ce a cheltuit cat nu face, are aproape 2.000 de gaini care se oua &#8222asistate de calculator&#8221. &#8222Mai am de tras. Nu mult, vreun an-doi, da&#8217 dupa aia sa nu mai prind picior de oficial la mine la poarta, ca le….&#8221, se descarca fermierul care, in urma cu 4-5 ani uimea Bacaul cu rosiile lui uriase &#8222made in Luncani&#8221.

Gheorghe Garmacea are serviciu bun, in Bacau, insa s-a gandit ca-i pacat sa lase nefolosit pamantul din Luncani, &#8222cumparat cand era ieftin, nu acuma cand nu te poti apropia.&#8221 S-a uitat pe Internet si a vazut ca nu-i greu sa cresti struti si, mai ales, poti castiga bani frumosi de pe urma uriaselor impanate. A inceput cu o familie si acum are 30, majoritatea pui, dar niste pui de doi metri si peste 100 de kilograme. Abia la anul vor fi buni de taiat, pretul international fiind de 32 de euro kilogramul. Daca mai pui penele si pielea, mai ca-ti vine sa crezi

ca drumul spre bunastare il poti strabate calare

pe o turma de &#8222curcani altoiti&#8221, cum le spun oamenii. Si pentru ca a dat de gustul zootehniei, Gheorghe Garmacea a mai adus ceva animalute. De data asta a fost conservator: ingrasa vitelusi.

Sanatatea, o afacere de suflet

Cand vezi cladirea cocheta si moderna itita printre case traditionale, primul gand este ca vreun VIP excentric a vrut sa-si faca vila la sosea. Abia dupa ce iti arunci ochii pe firma incepi sa-ti pui intrebari. A ajuns sistemul sanitar romanesc asa de bine? Reforma din sanatate a inventat si la noi un loc unde gasesti laolalta cabinet medical, stomatologic si farmacie in acelasi loc? Si unde, intr-un sat? Abia dupa ce stai de vorba cu farmacista Felicia Galinescu afli ca-i vorba de o investitie privata: &#8222Mi-am pregatit pensia! Mi-am vandut apartamentul din Bacau si am facut un credit pe care trebuie sa-l platesc pana in 2007. Acum nu-i mare afacere, insa perspectiva-i buna peste 2-3 ani.&#8221 Pana atunci, se merge inainte chiar si fara gaze (incalzire cu motorina, care-i scumpa si greu de adus), cu retea electrica slaba, cu vanzari ce abia acopera cheltuielile. &#8222Mai faci si din dragoste de oameni, nu numai ca sa te imbogatesti. Tatal meu, care a fost preot intr-un sat tare sarac, spunea ca fiecare are dreptul la ingrijire sufleteasca si trupeasca. Asta incerc sa fac si eu. Poate se vor gandi si alti colegi sa faca asa ceva, si aici sunt oameni…&#8221, se destainuie doamna farmacista. Medicul stomatolog Camelia Cazancicu si-a deschis cabinetul de un an si ceva. De ce aici? Nu si-a permis in oras. Si asa a avut noroc cu parintii care i-au dat mai mult de jumatate de bani ca sa cumpere aparatura. Moderna, ce-i drept! Daca renteaza? &#8222Daca n-ai pretentii, da! Oamenii nu prea au bani. Isi fac dintii mai rarut, pentru ei e o investitie.&#8221

&#8222E greu aici, e greu si printre straini”

Sta in soarele amiezii si picoteste pe bancuta. Obrazul spanatic al lui mos Anton se increteste intr-un zambet cand ii spunem ca suntem de la ziar si vrem sa-l intrebam de viata in comuna. &#8222Hi, hi, ati si gasit pe cine sa intrebati! Eu is trecut, sa vorbiti cu istia tineri, ca ei is baza, nu noi…&#8221, ne arunca batranul vorbele usor rastit, dar mai ales ne incerca banuitor cu privirile. Care tineri, se mira smecheros reporterul, ca sunt plecati? Aici, mosul se scutura de moleseala vremilor si-a vremii si isi dezveleste fruntea cu tuleie albe de sub palarie. &#8222Sa nu-i condamnati, ca le e greu si lor! Uite, eu am trei nepoate si doi nepoti care se macina si se zbat de sapte-opt ani pe acolo. Si ce-au facut? Si-o ridicat vreo doi case pana la acoperis, si pe urma s-o oprit ca n-au mai avut bani. Fetele au vrut la oras, si-au luat apartamente si-au ingropat acolo tot ce-au strans. Vai de steaua lor&#8221, se aprinde mos Anton. Si e de-abia inceputul. Aflam despre a lui Gherghies, de-a lui Paduraru, de-a lui Herciu si de multi altii care vin in august acasa, stau cate o luna si pe urma pleaca sa-si rupa mainile si spinarile pentru cateva sute de euro pe luna. Cat ne turuie mos Anton, se apropie curioase doua femei. Nu vor sa ne spuna cum le cheama. &#8222Marcelina si Maria&#8221, le paraste batranul. Ele au copii in Italia, ba Marcelina a fost si ea. N-a stat decat doua luni, pe urma s-a intors ca nu i-a placut de italieni: &#8222Is rai, domnu&#8217! Se uita la tine ca la un cane si nu-i place nimica. Vai de sufletul lor copchii! E greu si aici, e greu si printre straini&#8221. Despre comuna, ce sa zica? Ar vrea mai mult, da&#8217 de unde? &#8222Nu&#8217s bani, nu-i de unde. Cu ce sa aduci apa si gaze, cu ce sa faci drumuri, daca

n-ai bani? Primaru&#8217 parca ar vrea, da&#8217 n-are nici el atatia bani&#8221, crede tanti Marcelina. Dam sa plecam, dar ne opreste mos Anton: &#8222Sa scrieti acolo ca s-a stricat mult. Aveau oamenii servici, care la bere, care la mobila, care pe santier. Acuma trebe sa pleci unde vezi cu ochii. Care poate, da&#8217 la 50 de ani, unde sa te duci? Nu mai zic de mine, la 80!&#8221. N-avem incotro, ii dam dreptate si ne vedem de drum.

Scris de Nelu BROSTEANU

Alte articole