29 martie 2024
ActualitateUn bărbat a scos cuțitul pe strada Mihai Viteazul

Un bărbat a scos cuțitul pe strada Mihai Viteazul

Duminică, 28.06.2020, în jurul orei 13.10, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, aflați pe itinerariul de patrulare, au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană de sex masculin pe jumătate dezbrăcată, amenință trecătorii un cuțit pe strada Mihai Viteazul.

Ajunși la fața locului, polițiștii locali au constat că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză devenind violentă în limbaj și comportament, și necooperantă în vederea stabilirii identității.

Întrucât, situația a degenerat în amenințări cu acte de violență, polițiștii locali au procedat la imobilizarea și transportarea acestuia la unitatea de primiri urgente a Spitalului Județean Bacău, unde numitul C. M. V. în vârstă de 27 ani, din municipiul Bacău a fost internat în cadrul Secției de Psihiatrie pentru investigații suplimentare.



Menționăm de asemenea faptul că, persoanei în cauză i-au fost întocmite documentele procedurale de constatare a infracțiunii de port ilegal de armă albă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 372 din Codul Penal, și înaintate Secției 2 Poliție în vederea continuării cercetărilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri