26 aprilie 2024
ActualitateTrei tineri, sancționați cu 6.000 de lei pentru tulburarea liniștii și pentru...

Trei tineri, sancționați cu 6.000 de lei pentru tulburarea liniștii și pentru că au refuzat să se legitimeze

Ieri, 18.06.2018, în jurul orei 22.35, printr-un apel la dispeceratul Poliției Locale a Municipiului Bacău, ofițerul de serviciu a fost sesizat cu privire la faptul că pe strada Holtului este tulburată ordinea și liniștea publică de un grup de tineri care ascultă muzică la volum ridicat.

Polițiștii locali din cadrul Biroului de Intervenții s-au deplasat la respectivul imobil unde au constatat că cele sesizate se confirmă.

Au fost identificați numiții A. E. în vârstă de 33 ani, B. C. în vârstă de 35 ani și B. N. în vârstă de 37 ani, domiciliați în Bacău care au fost sancționați conform Legii nr. 61/1991(R) cu amenzi în valoare totală de 6.000 lei pentru: refuz de legitimare, tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00 – 8.00, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență, împiedicarea organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu și de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice.



Pe această cale asigurăm cetățenii că pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul polițiștilor locali în astfel de situații, fie prin contact direct la numărul de telefon 0234/986, fie prin apelarea numărului unic de urgențe 112.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri