28 martie 2024
ActualitateTrei femei si trei barbati, toti beti, au batut un consatean

Trei femei si trei barbati, toti beti, au batut un consatean

Cinci persoane, între care trei femei, au fost reținute pentru 24 de ore, după ce polițiștii le-au depistat în flagrant în timp ce agresau un consătean

Polițiștii din comuna Ungureni au constatatat în flagrant, la data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, că șase persoane, trei bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, aflate sub influența băuturilor alcoolice, agresau un consătean de 34 de ani, aflat pe drumul public.

Polițiștii au intervenit pentru aplanarea conflictului și au luat măsura imobilizării agresorilor, care continuau să se manifeste violent.



Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale și nu a rămas internată.

În cauză s-a întocmit dosar penal, iar la data de 21.11.2014, în urma cercetărilor efectuate, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de cinci persoane, doi bărbați cu vârste de 23 și 31 de ani și trei femei de 22, 24 și 35 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cele cinci pesoane vor fi prezentate Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri