Prezentă în spațiul medical băcăuan de mai bine de 15 ani, Clinica ”Luxor” a fost fondată de medicul Ciprian Olinic, plecat prematur dintre noi în vara anului 2016. În memoria celui dispărut, familia a decis ca spațiul medical să poarte și numele ”dr. Olinic”, iar ca omagiu a fost dezvelită o placă comemorativă, care, de marți, 9 aprilie 2018, se află pe frontispiciul Clinicii ”Luxor – dr. Olinic”.
Evenimentul a reunit colegi, medici și asistenți, apropiați, rude și prieteni ai familiei, dar și foști pacienți. Cu toții au evocat personalitatea medicului Ciprian Olinic, dar și a părinților săi, Elena și Sorin Olinic, nume cu greutate în peisajul medical băcăuan. De altfel, clinica a funcționat inițial în casa familiei, cu doar câteva specialități medicale, pentru ca astăzi să ofere servicii în 20 de specialități.
”Am plecat la acest drum chiar de la înființarea clinicii, ne-a declarat medicul cardiolog Roxana Lepădatu. Faptul că, astăzi, la clinică vin pacienți pe care i-am tratat pentru prima dată acum 15 ani este o dovadă a profesionalismului actului medical și a unei tradiții. Iar revenirea pacienților noștri pentru controale de rutină ne onorează constant. Aceasta este cea mai frumoasă recompensă pe care o poate primi un medic”.
În aceeași notă, unul dintre cei mai cunoscuți medici din oraș în domeniul imagisticii, Constantin Stanciu, ne-a mărturisit: ”Sunt legat de această clinică încă de dinainte de înființare. I-am cunoscut pe părinții lui Ciprian Olinic, medici de excepție și ei.
Mă bucur enorm să constat că acest spațiu a devenit central nu doar datorită poziționării sale, ci, în primul rând, datorită calității actului medical care se desfășoară aici, a aparaturii din ce în ce mai performante și, nu în ultimul rând, a modului cu totul aparte în care personalul tratează pacienții: prietenos, amabil, cu o vorbă bună pentru fiecare. Aceasta este amprenta pe care medicul Ciprian Olinic a pus-o pe clinica pe care a ridicat-o cu mâinile sale”.
Un alt dar al medicului Olinic, pe lângă competența profesională, a fost că știa să lucreze cu oamenii. ”Sunt în clinică de la început, ne-a mărturisit Violeta Simion, cea care întâmpină în fiecare zi pacienții cu un zâmbet. S-a început timid, ca în orice construcție, cu șapte discipline medicale, iar astăzi s-a ajuns la aproape 20. Indiscutabil, meritul este al doctorului Olinic, cel care, timp de 14 ani, a știut să adune în jurul său oameni de valoare, dar și să imprime un anumit stil, bazat pe seriozitate, pe respect și profesionalism. Vă mărturisesc, pentru mine clinica este a doua casă”.
”Era fericit când reușea să rezolve câte un caz aparte”
La evenimentul organizat la Clinica ”Luxor – dr. Olinic”, cum era și firesc, cele mai mari emoții s-au înregistrat în dreptul soției medicului Olinic, Maria, și a celor doi copii, Mara și Vlad, ambii, studenți la medicină. ”Soțul meu, medicul Ciprian Olinic, și-a făcut meseria cu foarte multă pasiune.
Pentru el nu conta că era zi, seară, noapte, sâmbătă ori duminică, mereu era pregătit să se implice într-o situație de urgență. Era bucuros când reușea să rezolve un caz complex, dificil, și obișnuia să dea oricui o mână de ajutor, și uman, nu doar profesional. Și astăzi mai primim telefoane de mulțumire din partea foștilor săi pacienți, semn că aceștia nu l-au uitat, iar pentru noi, familia, acest lucru contează”, a declarat Maria Olinic.
Cu siguranță cele mai multe emoții au stârnit cuvintele Marei Olinic, studentă în anul al II-lea la Medicină, care a dat asigurări că ea și fratele ei, Vlad, au învățat de la tatăl lor că medicina înseamnă, dincolo de profesionalismul obligatoriu, și responsabilitate, respect și grijă față de pacient, comunicare și deschidere pentru fiecare om care trece pragul unui cabinet medical. Iar cuvintele Marei au avut darul să îi convingă pe cei prezenți că viitorul Clinicii ”Luxor-Dr. Olinic” va încăpea pe mâini bune și că tradiția în sănătate a familiei Olinic va fi dusă mai departe.















