Cădere de cortină peste ediția din acest an a Trofeului „Ciuntea Tennis Center”. Găzduită de baza băcăuană „ACS Tenis Challenge”, competiția Under 14 din cadrul Circuitului Național FRT și-a disputat ultimele jocuri miercuri, 25 februarie.
Interesant este că în toate cele patru finale s-au regăsit tenismeni băcăuani. Iar în două dintre ele, cea de simplu feminin și cea de dublu masculin, aceștia au reușit să se impună. La simplu feminin, care a avut tablou de 32, câștig de cauză a avut Ana Sofia Dănilă de la Moldosport Bacău.
Jucătoarea antrenată de Ovidiu Ciulină a avut un traseu fără set pierdut, cel mai disputat meci fiind cel din ultimul act, adjudecat cu 6-1, 7-6(5) contra Antoniei Tudor (TC Curtea de Argeș).
Întrecerea de simplu masculin, de asemenea cu tablou de 32, a fost revendicată de favoritul 1, Nicholas Tănasă (Arcada), care, după ce l-a eliminat în semifinale pe Carol Darie Avorniciței (Tenis Challenge Bacău), cu 6-2, 6-1, a trecut în finală, cu același scor, de un alt băcăuan, nimeni altul decât partenerul său de la dublu, Simon Andrei (SCM Bacău).
Acesta din urmă a reușit să-și treacă, la rândul său, numele pe lista câștigătorilor, dar la dublu, acolo unde, așa cum aminteam, tenismenul antrenat de Mihai Ciuntea a făcut pereche cu învingătorul său de la simplu, Nicholas Tănasă.
Cotată cu prima șansă la dublu băieți, perechea Nicholas Tănasă (Arcada)/ Simon Andrei (SCM) și-a respectat statutul, câștigând ultimul act al acestei categorii cu 6-1, 4-6, 10-6 în fața favoriților 2, Carol Darie Avorniciței (Tenis Challenge)/ Petru Roșu (2018).
În fine, învingătoarea de la simplu fete, Ana Sofia Dănilă nu a reușit… dubla, cedând la mare luptă finala de la dublu (unde a făcut pereche cu Irina Constantin de la Unirea Slobozia), cu scorul de 2-6, 7-6(2), 11-9 contra cuplului Antonia Maria Tudor (TC Curtea de Argeș)/ Rebeca Băjenaru (CS Universitar Simona Halep Constanța).
















