19 aprilie 2024
ActualitateTaxele pentru serviciile funerare prestate de SSPM Bacău se achită la ghișeul...

Taxele pentru serviciile funerare prestate de SSPM Bacău se achită la ghișeul din incinta Cimitirului Central

Începând din această săptămână, toate taxele pentru serviciile prestate în cimitirele din municipiul Bacău se achită doar la ghișeul din incinta Cimitirului Central.

Ca urmare a aprobării de către Consiliul Local Bacău a proiectului privind administrarea cimitirelor Central, Sărata 1, Sărata 2, Șerbănești, Gherăiești, CFR și Eroilor de către Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău, taxele aferente serviciilor în cimitire se achită, începând din data de 10 decembrie, la biroul administrativ din incinta Cimitirului Central.

Măsura este menită să simplifice procedura de achitare a taxelor pentru serviciile prestate în cimitire, pentru persoanele care doresc să concesioneze un loc de veci și pentru cele care vor să achite taxele aferente ceremonialului de înhumare.Până acum, o parte din taxele pentru serviciile în cimitire erau încasate la biroul de la Cimitirul Central, în timp ce taxele colectate pentru serviciile prestate în Cimitirul Sărata erau achitate la ghișeele din cadrul Direcției de Impozite și Taxe Locale, care se aglomerează în anumite perioade ale anului.



Efectuarea tuturor plăților pentru pentru serviciile prestate în cimitire la sediul admistrativ de la Cimitirul Central va scurta timpul de așteptare la ghișee. În calitate de administrator, S.C. Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A.va institui și un nou Regulament de organizare, administrare și funcționare a cimitirelor umane din municipiul Bacău. În baza contractului de delegare, SSPM Bacău va asigura serviciile de întreținere și amenajare a locurilor de înhumare și a incintelor cimitirelor și de asemene, va asigura serviciile necesare ceremoniilor funerare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri