18 mai 2024
ActualitateTânăr de 22 de ani, reţinut de poliţiştii de investigaţii criminale pentru...

Tânăr de 22 de ani, reţinut de poliţiştii de investigaţii criminale pentru furt calificat

La data de 19 iunie a.c., polițiștii de investigaţii criminale din Bacău au reținut un tânăr de 22 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.

Din cercetări a rezultat că, tânărul ar fi sustras mai multe bunuri şi bijuterii din locuinţa unui bărbat din Bacău, în noaptea de 29/30 aprilie a.c. , cauzând un prejudiciu în valoare de 1500 de lei.

În urma unei percheziţii domiciliare efectuată la data de 19 iunie a.c. şi a altor trei percheziţii din 22 mai a.c., poliţiştii au recuperat o parte din prejudiciu.



Şase persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Bacău pentru audieri, iar poliţiştii continuă cercetările faţă de tânărul de 22 de ani şi un minor de 16 ani.

Polițiștii au reușit depistarea și reținerea tânărului, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri legale.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi a luptătorilor pentru acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Sfaturi utile de la poliţiştii băcăcuani pentru prevenirea furturilor din locuințe:

Asiguraţi-vă locuinţa cu uşi solide, metalice sau confecţionate din materiale rezistente care să fie prevăzute cu încuietori sigure;

Dacă locuiţi la casă sau în apartamente situate la parter, etajul 1 sau la ultimul etaj, este recomandat să protejaţi ferestrele şi balcoanele cu grilaje metalice, solide, ale căror console să fie încastrate în zid, iar spaţiile din bare să fie de dimensiuni mici;

Dispunerea unui vizor şi a unui sistem de iluminat-exterior propriu poate fi benefic pentru siguranţa locuinţei dumneavoastră;

În cazul în care aţi pierdut cheile ori constataţi că încuietorile sunt blocate prin introducerea de corpuri străine (beţe de chibrit, sârme) procedaţi de îndată la înlocuirea acestora;

Evitaţi să lăsaţi cheile de la intrarea în locuinţă în locuri „tradiţionale”;

Manifestaţi prudenţă sporită faţă de necunoscuţii care sună la uşă invocând diverse pretexte ;

Atunci când un necunoscut pretinde că reprezintă o instituţie prestatoare de servicii (gaze, apă, telefonie, deratizare) solicitaţi şi verificaţi cu atenţie legitimaţia de serviciu înainte de a-i permite accesul în locuinţă; un astfel de document trebuie să fie vizat periodic, să nu aibă modificări sau ştersături, iar liniile ştampilei de pe fotografie să coincidă cu cele ale ştampilei de pe fila pe care este lipită;

Evitaţi să expuneţi în mod excesiv, în interiorul locuinţei, bunuri sau obiecte de valoare;

Instruiţi-vă copiii să evite discuţiile cu persoane necunoscute, îndeosebi cu cei care afirmă că vin din partea dumneavoastră, să refuze orice ofertă a acestora şi să păstreze cu grijă cheia de la locuinţă;

Nu postaţi pe reţelele de socializare mesaje din care să reiasă că sunteţi departe de casă, întrucât acest lucru poate constitui o invitaţie pentru hoţi!

Nu uitați : prevenția reduce gradul de victimizare !

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri