4 mai 2024
ActualitateStudenții Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău sunt implicați în proiecte de dezvoltare...

Studenții Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău sunt implicați în proiecte de dezvoltare instituțională

Pe parcursul a șapte luni, mai-decembrie 2019, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău au fost derulate patru proiecte finanțate de CNFIS prin Fondul de Dezvoltare Instituțională. Proiectele au vizat internaţionalizarea, excelenţa în cercetare, Societatea Antreprenorială Studenţească și serviciile de consiliere pentru studenţi.

• Prin proiectul „Internaționalizarea studiilor universitare de master și doctorat – suport al performanței și formării tinerilor prin și pentru cercetare” (InterSTUDMD) s-au realizat mobilități pentru cadre didactice din UBc (conducători de doctorat și membri ai echipelor de îndrumare) pentru stagii de specializare/documentare, precum şi ale studenților doctoranzi/masteranzi la universitățile partenere care au contribuit la: inițierea a două noi acorduri colaborare (Univ. din Chile, Univ. Bordeaux, Franța); 5 teze în co-tutelă/co-direcție în derulare (3 Franța, 1 Republica Moldova, 1 Canada); 6 conferințe și 6 prelegeri/seminarii/activități de cercetare în cadrul modulului interdisciplinar cu Republica Moldova; 24 participanți la 8 conferințe internaționale și 17 articole publicate în baze de date internaționale.

• În cadrul proiectului „Acţiuni suport pentru cercetare de excelenţă, inovare şi transfer tehnologic la UBc” au fost modernizate laboratoarele de cercetare ale Universităţii şi infrastructura digitală a acesteia, a fost consolidată colaborarea între cercetătorii băcăuani şi mediul de afaceri local şi regional şi s-au diversificat modalităţile de valorificare a cercetării ştiinţifice. În toate aceste acţiuni au fost implicaţi şi tinerii cercetători din Universitate (masteranzi, doctoranzi), care au beneficiat de stagii de cercetare şi au participat la numeroase evenimente de profil, în ţară sau în străinătate. Acţiunea „Lab Open Doors” a deschis laboratoarele pentru elevii de liceu, oferindu-le acestora o perspectivă nemijlocită asupra aspectelor legate de cercetarea ştiinţifică actuală şi de responsabilitatea care revine cercetătorului în societatea informaţională. În cadrul expoziţiei ocazionate de desfăşurarea Săptămânii Regiunilor Inovatoare din Europa, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi-a prezentat invenţiile recente.



• Proiectul „Susţinerea Antreprenoriatului Studenţilor” din UVAB a propus și a realizat o activitate susținută de informare și de instruire a unui grup țintă de 125 de studenți, din ciclul de licență, aparținând tuturor celor 5 facultăți, în domeniul antreprenoriatului. Studenții au luat contact cu experiențele de afaceri ale unor antreprenori locali, pe domenii de activitate corespunzătoare pregătirii fundamentale. Au participatla cursuri de competențe antreprenoriale, care se finalizează în luna decembrie, printr-un examen de certificare, format din două categorii de probe: o probă practică – elaborarea unei scheme succinte de plan de afacere și o probă teoretică, susținută pe baza unui suport de curs elaborat în cadrul proiectului.

• Prin proiectul „Strategii inovative de consiliere şi orientare în carieră” s-au realizat sesiuni de consiliere cu 78 de studenţii de la cele 5 facultăți, de către consilierii de la DCP și 5 workshop-uri de consiliere și orientare în carieră. În colaborare cu angajatorii, a fost organizat forumul cu tema „Povestea unei cariere de succes”, în cadrul căruia au fost prezentate 9 modele de parcurs profesional către o carieră de succes şi cinci workshop-uri cu tematica: „Profil de tânăr angajat”. De asemenea, experții IT ai proiectului au efectuat o sesiune de instruire în vederea realizării unui VideoCV, iar prin concursul „Cel mai apreciat VideoCV” au fost premiați 9 studenți care beneficiază de burse de internship.
Toate aceste activități au fost destinate formării și implicării studenților pentru toate ciclurile de studii (licență, master și doctorat) atât în ceea ce privește componenta cercetării științifice, cât și dezvoltarea abilităților personale sau activitățile extra-curriculare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri