9 mai 2024
ActualitateStudentă și viitoare jandarmeriță model

Studentă și viitoare jandarmeriță model

Deși este considerată o profesie dură, destinată bărbaților, profesia de jandarm este de foarte multe ori și opțiunea femeilor, care demonstrează, astfel, încă o dată, că pot face față oricărei provocări.

Astăzi, 7 martie 2019, Oana Boțoc, studentă la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București, aflată în practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacau, a avut ocazia să rememoreze clipe frumoase ale vieții de licean la Colegiului National Pedagogic “Ştefan Cel Mare”, unde, în cadrul unei activități organizate de instituția de invățământ, le-a vorbit elevilor despre importanţa jandarmeriei, misiunile desfășurate de militarii jandarmi în țară și în teatrele de operații, precum și despre cariera militară, trăirile, modul de pregătire, satisfacțiile și reuşitele în această profesie.

La finalul activității, prof. dr. Lavinia Elena Bâiran, directoarea Colegiului, a afirmat următoarele: „Mulţumim conducerii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău pentru răspunsul pozitiv şi implicarea, alături de noi în activitatea Modele feminine de succes, organizată în cadrul simpozionului judeţean Ştefaniada 100.



Activitatea a fost dedicată Zilei de 8 Martie şi a urmărit implicarea prin participare a fostelor eleve din cadrul colegiului nostru. O astfel de persoană este domnişoara Oana Boţoc, studentă a Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București-Facultatea de jandarmi. Oana a încântat prin prezenţă şi discurs, răspunzând intrebărilor adresate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri