joi, 18 decembrie 2025

Spitalul Comanesti ramane unitate medicala

Scos de pe lista neagra

Spitalul Orasenesc “Ioan Lascar” din Comanesti a fost scos de pe lista celor care vor fi transformate, de la 1 aprilie, in azil de batrâni. Primarul Viorel Miron, care a facut in ultimele saptamâni demersuri pentru a schimba decizia Ministerului Sanatatii, nu este sigur ca amenintarea a trecut. Cu toate acestea, investitiile in spital continua. In celelalte spitale vizate de reorganizare schimbarile sunt asteptate cu ingrijorare.

La sfârsitul anului trecut, Ministerul Sanatatii a dat startul reorganizarii unitatilor sanitare cu paturi. Zeci de spitale urmeaza sa-si inchida portile, iar alte zeci vor fi comasate. Se urmareste prin aceasta miscare o reducere masiva a cheltuielilor pentru asistenta spitaliceasca. Din judetul Bacau a fost ales pentru desfiintare Spitalul Orasenesc “Ioan Lascar” din Comanesti. In ultimele saptamâni s-a dus o adevarata batalie pentru ca unitatea sanitara sa nu devina azil de batrâni.“Am trimis memorii justificative la toate forurile de sanatate publica, la Ministerul Sanatatii, la camera Deputatilor si la alte persoane cu putere de decizie din guvern, ne-a declarat Viorel Miron, primarul orasului Comanesti. Vestea buna pe care am primit-o, ca spitalul nu se va mai transforma in azil de batrâni, ne bucura , dar nu suntem chiar siguri ca pericolul a trecut. Azi se poate spune intr-un fel, mâine se poate lua alta hotarâre.”



caseta

Argumentele Spitalului Comanesti:
– Sunt in derulare doua proiecte cu fonduri europene: unul pentru eficientizarea termica (2,4 milioane lei), iar al doilea, pentru reabilitarea policlinicii (5 milioane euro);
– Consiliul Local a fost primul din judet care a preluat spitalul, in iulie 2010, si i-a alocat in ultimele luni 800.000 lei;
– S-au atras sponsorizari de 200.000 lei;
– De la trecerea in administrarea Consiliului Local, spitalul a angajat 4 medici, un farmacist si un biolog;
– Spitalul are adresabilitate si este printre putinele fara datorii catre furnizorii sai;
– Administratia locala va continua sa sustina unitatea sanitara si a inceput o campanie de identificare a unor surse de finantare prin sponsorizari. Zilele trecute, la Comanesti s-a aflat intr-o vizita de lucru primarul orasului Viena, insotit de o delegatie de oameni de afaceri. Acestia au promis sprijin financiar si aparatura pentru spital.

Programul anti-TBC, in pericol

Spitalul Comanesti nu este singurul pus pe jar de politica de reorganizare a Ministerului Sanatatii. Spitalul de Pneumoftiziologie si cel de Pediatrie din Bacau ar putea deveni simple sectii exterioare ale Spitalului Judetean de Urgenta. Aceasta le-ar afecta finantarea si asa insuficienta, incadrarea cu personal si activitatea in general. Intentia ministerului nu este agreata de autoritatile locale bacauane si nici de angajatii spitalelor. “Ar fi trebuit sa se realizeze o analiza, de catre un auditor independent, inainte de a se lua decizia inchiderii sau comasarii unor spitale, ne-a declarat dr. Gabriel Gavrila, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacau. Daca vom deveni sectie a Spitalului Judetean, nu vom mai putea gestiona corect programul judetean de tuberculoza, deoarece nu vom mai avea personalitate juridica. Si avem o raspundere in cadrul acestui program. Am facut si noi demersuri oficiale pentru a se renunta la acest plan, dar nu avem inca semnale pozitive.” Nici soarta angajatilor din acest spital nu este la adapost. Desi unitatea sanitara functioneaza cu personal sub normativ, dupa comasare, media ar putea sa-i dezavantajeze, iar unii angajati sa pice din schema.
Doina Mincu

„Bolnavii nostri vor fi cei mai vitregiti, vor fi a saptea roata la caruta daca vom fi preluati de Spitalul Judetean de Urgenta. Este o chestie de bani. Nu cred ca vom fi mai bine finantati decât pâna acum. Dimpotriva.”
Dr. Gabriel Gavrila, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacau



spot_img