sâmbătă, 6 decembrie 2025

Spaţiul găsit pentru Judecătoria Moineşti nu este suficient

Anul trecut, conducerea Judecătoriei Moineşti atrăgea atenţia, încă o dată, că spaţiul în care funcţionează este neîncăpător, comparativ cu volumul de activitate şi schema de personal. Problemele cu care se confruntă instanţa, reclamate ani la rândul, sunt multiple – arhiva este mică, la fel şi locul de studiere a dosarelor, nu există cameră de consiliu sau camere de audiere a minorilor, angajaţii stau îngrămădiţi în birouri etc.

De-a lungul timpului s-au tot purtat discuţii pe tema mutării instanţei, dar nu s-a găsit niciun spaţiu în oraş suficient de mare. Ministerul Justiţiei a reînnoit, totuşi, adresele trimise autorităţilor locale pentru identificarea de spaţii în ideea de a sprijini instanţele. Iar în decembrie 2017, autorităţile din Moineşti păreau să fi găsit o soluţie.

Prin hotărâre de Consiliu Local, s-a schimbat destinaţia din spaţiu de învăţământ a unei clădiri în care a funcţionat Şcoala de Arte şi Meserii în spaţiu necesar desfăşurării activităţii Judecătoriei Moineşti, pe durată nedeterminată.

Din păcate, însă, nici această variantă nu rezolvă problema, cel puţin la acest moment, este concluzia reprezentanţilor Curţii de Apel Bacău, după inspecţia făcută în teren. „E o clădire mai mare cu 179 mp decât clădirea Judecătoriei, are în interior un spaţiu de 799 mp, însă nu poate fi folosită aşa cum este, în forma actuală, nu sunt birouri pentru judecători şi personal. Cum este configurată acum clădirea, spaţiul poate fi folosit pentru săli de şedinţă şi arhive, mai există o sală de sport care ar putea fi folosită pentru arhiva veche, dar nu sunt spaţii pentru birouri.

Acum, e posibil, dar trebuie făcută o expertiză pentru a vedea în ce măsură ar putea fi construit încă un nivel, eventual o mansardă pentru birouri. În mod cert, acum, aşa cum este, clădirea nu poate fi utilă pentru sediul Judecătoriei. Clădirea nu este degradată, poate fi folosită, dar nu e suficient spaţiul”, explică preşedintele Curţii de Apel Bacău, judecătoarea Maria Violeta Chiriac. Propunerea de mansardare a clădirii urmează să fie trimisă la minister şi, în funcţie de răspuns şi de fonduri, se va lua o decizie.



spot_img