Povestea a inceput in 2003, cand Asociatia de proprietari 112 a contorizat scarile, cu acordul furnizorului de agent termic. La final, CET a anuntat-o ca nu ii va deconta costul gigacalorimetrelor. CET trebuie sa plateasca acum 1,7 miliarde lei vechi pentru contori, la care se adauga cheltuieli de judecata de aproape 8.000 de lei.
In Asociatia de proprietari 112, contorizarea scarilor de bloc a inceput in 2003. Atunci, SC ROMIAM-BAC SRL, al carei administrator era presedintele asociatiei, a participat la o selectie de firme organizata de CET, in vederea contorizarii la nivel de scara de bloc. Societatea a castigat dreptul de a monta contori in mai multe asociatii. In Asociatia 112 au fost montati 32 de contori. Cheltuielile pentru primii 10 au fost decontate de CET. Pentru ultimii 22, CET a refuzat sa mai aplice deduceri in facturi, anuntand asociatia (in februarie 2005) ca, potrivit OG 73/2003, contorizarea cade in sarcina furnizorului de agent termic. Prea tarziu pentru asociatie, care incheiase contorizarea. Costul celor 22 de gigacalorimetre era de aproape 1,4 miliarde lei vechi, la care se adaugau 400 de milioane, manopera si alte componente asigurate de firma presedintelui asociatiei. Furnizorul contorilor si firma presedintelui nu au iesit in pierdere, deoarece si-au recuperat banii din sumele platite de locatari la intretinere. Banii pentru apa calda si caldura consumate nu au mai ajuns la CET. Asociatia ajunsese la un moment dat sa aiba o datorie de 3 miliarde de lei vechi la CET, din care mai bine de jumatate o reprezenta costul contorizarii.
Vechea conducere nu s-a lasat
Locatarii din asociatie s-au revoltat impotriva presedintelui Ioan Apetrei si a vicelui Costica Pascu. Presedintelui i s-a reprosat ca a contorizat prin firma sa. Locatarii l-au intrebat in plina adunare generala, in mai 2006, ale cui interese le-ar reprezenta in cazul in care ar aparea probleme la contori: ale asociatiei pe care o conduce sau ale firmei sale, care a montat aparatele. Scandalul s-a soldat cu schimbarea celor doi din functie. Acestia au dat in judecata asociatia si chiar au castigat procesul, motivat de viciile in organizarea adunarii generale.
Nu i-au platit, dar s-au folosit de ei
[ad#stire] Tot in 2006, Asociatia 112 a dat in judecata CET, solicitand obligarea societatii la plata sumei de 179.824 lei (1,79 miliarde lei vechi), reprezentand contravaloarea contorilor de energie termica si penalitatile de intarziere. Hotararea instantei a fost in favoarea asociatiei, deoarece contorizarea s-a realizat cu acordul CET, iar furnizorul a recunoscut gigacalorimetrele si a facturat tot timpul consumul pe baza lor. CET Bacau a facut recurs, insa a pierdut. Furnizorul de agent termic va suporta costul contorilor montati la As. 112, dar si cheltuielile de judecata de 7954 lei. „Si noi avem un dosar cu sentinta civila si cu hotarare definitiva si irevocabila, prin care asociatia trebuie sa ne plateasca 117.639 lei, reprezentand penalitati pentru facturile neachitate, plus 3605 lei, cheltuieli de judecata, ne-a declarat Elena Cirnu, purtator de cuvant al CET. Vom deconta contorii prin compensare. Diferenta va fi acoperita tot prin compensare, din debitul asociatiei catre CET.”
Doina Mincu















