Angajatii de la Penitenciarul Bacau, dar si persoanele inchise aici, nu au putut ramâne indiferenti la ce s-a intâmplat in judetele afectate de caderile masive de zapada. Acestia au pus mâna de la mâna si au cumparat zahar, ulei si conserve din carne, bunuri pe care le-au predat la centrul de colectare de la Cercul Militar Judetean Bacau. „Nici persoanele private de libertate custodiate în unitatea noastra nu au ramas indiferente la perioada grea prin care trec cei afectati de zapada. Acestea si-au manifestat disponibilitatea de a dona o parte din ratia de alimente (140 de persoane private de libertate au donat portia de pâine pe o zi, însemnând 140 de pâini) si un numar de 42 de persoane private de libertate au achizitionat alimente neperisabile în scopul donarii lor”, a spus inspectorul Madalina Matasaru, purtatorul de cuvânt al Penitenciarului Bacau. (G.P.)














