30 aprilie 2024
ActualitateȘi Matematica a dat fiori la Simulare: De la testare au chiulit...

Și Matematica a dat fiori la Simulare: De la testare au chiulit 344 de candidați

Ca și la prima probă a Simulării Evaluării Naționale, care se desfășoară în aceste zile în toate școlile și colegiile care au învățământ gimnazial, unde au absentat 320 de elevi la Limba și literatura română, ieri, la testarea de la Matematică au ales să chiulească 344 de elevi.

Subiectele de la această probă pe care au susținut-o elevii de clasa a VIII-a au fost construite pe structura subiectelor de la examenul propriu-zis. Nu au lipsit ecuațiile, numele reale, mulțimile, noțiunile de geometrie plană și în spațiu, diagramele, numerele naturale.

 



Elevii au avut trei cerințe principale, fiecare cu mai multe subpuncte. Simularea probei de Matematică a început la ora 9.00, în cele 146 de centre de examen din tot județul Bacău, și a durat 2 ore. Acesta este al cincilea an când Ministerul Educației organizează simularea examenelor de Evaluare Națională la nivel național, ceea ce înseamnă că aceste testări au avut loc la aceeași dată, începând cu aceeași oră în toate școlile, cu aceleași subiecte de rezolvat.

Subiectele de simulare, la fel ca subiectele de la examenele propriu-zise, sunt elaborate de Centrul National de Evaluare și Examinare. Rezultatele simulării nu pot fi contestate și sunt trecute în catalog numai în situații excepționale, când elevii depun solicitări scrise în acest sens. Corectarea lucrărilor este realizată de către doi profesori din școlile în care elevii au susținut simularea, în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național.

Prin aceste testări se urmărește familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susține la finalul ciclului gimnazial (între 11 și 14 iunie), stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum și optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din vară. Notele de la Simularea Evaluării Naționale vor fi cunoscute de către elevi pe 16 martie.

„La simularea de la Matematică au participat doar 5.632 de elevi din cei 5.976 de elevi care sunt înscriși în clasele a VIII-a în sistemul de învățământ băcăuan. Nu s-a înregistrat însă nicio eliminare. Astăzi, vor mai susține această simulare, la Limba și literatura maternă, respectiv maghiara, doar 10 elevi de la Școala Gimnazială «Dani Gergely» din Ghimeș Făget.”
Prof. Doina Marinov, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri