Nu doar Sofia Dănilă și Anastasia Găbureanu. ACS Moldosport Bacău are și alți tenismeni care ies la rampă, obțin victorii și câștigă turnee. Exemplul cel mai recent: Cupa Primăriei Onești, din Circuitul „Dacia România- Agricultorul-Panimon- Vrancart- Trotușul”, turneu de categoria 1 FRT, la care s-au impus Karina Țarălungă și Mihail Ganea.
Karina și-a adjudecat categoria feminină de 10 ani, cu trei victorii din tot atâtea meciuri. Mihail, revenit în circuit după o pauză mai lungă, s-a clasat al treilea la 16 ani băieți și a triumfat la aeeași categorie de vârstă, dar la dublu mixt, acolo unde a făcut pereche cu Maria Antonia Ostroveanu (CSM Onești).
Rezultatele bune obținute de Karina Țarălungă și Mihail Ganea la întrecerea găzduită săptămâna trecută de CS Tema Sport Onești au satisfăcut staff-ul tehnic al Moldosportului, care, prin vocea antrenorului Ovidiu Ciulină, a tras următoarele concluzii:
„Karina a arătat potențial de mare jucătoare și ne bucură să vedem că din urmă se ridică și vin copii foarte talentați, muncitori și dornici de afirmare. La Mihail, acesta a fost primul turneu după o pauză competițională de aproape un an, iar el a confirmat revenirea cu un rezultat foarte bun, turneul oneștean fiind un bun prilej de evaluare a nivelului”.

















