În zadar ne prefacem că nu se întâmplă nimic neobișnuit, că totul e normal, că încălzirea globală e doar un mit sau o fantezie a ecologiștilor. Lucrurile se schimbă și observăm asta fără să fim angrenați în efectuarea vreunui studiu.
„Timpul probabil” a devenit tot mai imprevizibil. Am trăit destule anotimpuri ca să-mi dau seama că se produc schimbări majore ale climei. În unele ierni înotam prin nămeți, în altele era mai puțină zăpadă, dar nu aveam 25 de grade în februarie, ca în 2016, de exemplu, nici toamne în care diferența de temperatură dintre zi și noapte să fie de zece grade, ca în 2017.
Au fost 16 grade în septembrie și tot 16 grade de Crăciun. Agricultorii sunt îngrijorați că după zilele calde va veni gerul, iar plantele, nefiind ocrotite de o pătură de zăpadă, vor muri. Anomalii au fost și în alte regiuni ale planetei: călduri insuportabile, secetă urmată de incendii, tornade, inundații, alunecări de teren, viscole acolo unde nimeni nu se aștepta.
Cu toate acestea, îi ironizăm pe specialiștii care ne avertizează asupra accelerării încălzirii globale și asupra cauzelor. O parte dintre acestea țin de felul în care noi tratăm mediul. Marii industriași produc marfă și, simultan, dioxid de carbon. Noi, „simpli cetățeni”, seamănăm pet-uri în sol, în loc să semănăm legume, și vom culege arșiță, furtuni, foamete.
Defrișăm în loc să cultivăm. Îngropăm în loc să reciclăm. Sunt câteva primării, în județ, care ignoră contractul cu operatorul de deșeuri și susțin că, până la rezolvarea conflictului, locuitorii strâng în saci deșeurile nereciclabile. Să fim serioși!
Sugerez inspectorilor de mediu să verifice unde au fost duse, după sărbători, bidoanele de bere și suc. Nu cumva pe malul pârâului? Sau la marginea pădurii? Poate nu vom apuca toți să vedem cât de rău se răzbună natura, dar vor plăti, pentru indolența noastră, copiii și nepoții.
