Angajatii administratiilor locale din Tamasi si Gioseni vor merge la serviciu in curand in sedii nou inaugurate de edilii locali. Investitiile au fost prinse in bugetele din acest an. „In noua cladire vor functiona primaria, cu o sala pentru sedintele de Consiliu Local, o sala de lectura pentru biblioteca de 80 de metri patrati si biblioteca comunala in sine. Aceasta cladire, desi am fost sfatuita sa o demolez o voi pastra si sper sa mut postul de politie aici”, a explicat edilul comunei Veronica Dontu (PDL). 12.000 de volume vor fi „gazduite” in noua cladire care va avea in total 636 de metri patrati utili. „Vreau sa inchei chiar daca nu am bani prea multi. Am inclus-o in bugetul pe anul acesta”, a mai primarul. Cheltuiala este de 1,5 milioane de lei. Mai putin cu aproximativ 500 de mii de lei va costa incheierea lucrarilor si la cladirea Primariei Gioseni. „Anul acesta o dau in folosinta. Din cei 60 de metri patrati ne mutam in 400”, a spus primarul Anton Jitaru (PDL). Lucrarea la acest obiectiv a fost insa inceputa in 2006, dar din cauza lipsei banilor nu s-a finalizat pana anul acesta. In ambele primarii, aparatul de functionari, impreuna cu edilii locali, este format din 12 persoane. (A. Gavrila)















