Noi modificări pentru școlile de șoferi. Instructorul auto ar trebui să participe, alături de polițist, la examen. Asta propune proiectul care ar modifica ordonanța de singuranță rutieră. Iar acest lucru se practică deja și în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, proiectul vine și cu propunerea ca timpul de așteptare dintre proba teoretică și cea practică să fie mai scurt.
Proiectul propune ca elevii școlii de șoferi să poată da examenele din orice județ, indiferent de domiciliu. Astfel, timpul de așteptare dintre examenul teoretic și cel practic s-ar diminua. Totul s-ar derula pe modelul pașapoartelor. Dacă într-un județ locurile sunt ocupate, elevul ar trebui să poată susține examenul într-un alt județ unde este mai liber. Proiectul propune, în plus, ca instructorul să participe obligatoriu la examenul practic, alături de polițist. Acest proiect de lege a fost inițiat de către deputatul băcăuan Cristian Ichim, care a declarat pentru ziarul Deșteptarea pe marginea acestui subiect:
„Totul începe de la educație și acest fapt ar trebui să fie, pentru fiecare dintre noi, punctul central al activității noastre politice în următorii ani. Am propus în Parlament un proiect de lege privind îmbunătățirea funcționării școlilor de șoferi. Acestea au un rol esențial nu doar în pregătirea viitorilor șoferi, dar și în ceea ce privește siguranța rutieră. Fără o educație corespunzătoare, siguranța rutieră și modul în care se circulă în România nu se vor schimba în niciun fel. De cele mai multe ori, reducem circulația rutieră la nevoia de a avea drumuri mai bune și la capacitatea noastră de a circula cât mai repede și cât mai în siguranță. O dorință legitimă, dar, după cum se vede, greu de atins din cauza incompetenței guvernamentale și a corupției endemice.
Până la rezolvarea acestor probleme care țin de structura actualului sistem politic, am decis să acționez în celelalte puncte nevralgice ale domeniului rutier și să pun accentul pe școlile de șoferi. Consider că pregătirea teoretică și practică a viitorilor conducători auto în școlile de șoferi este la fel de importantă ca educația primită acasă. Propunerea mea legislativă adaptează legislația la realitatea din România.
E nevoie să separăm desfășurarea pregătirii teoretice și a susținerii examenului teoretic de desfășurarea pregătirii practice și a susținerii examenului practic. Avem astăzi timpi foarte mari de așteptare pentru a putea participa la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere. Din datele obținute de mine, în județele Suceava și Brașov se așteaptă șase luni, în Botoșani, Covasna, Neamț și Iași se așteaptă patru-cinci luni și exemplele pot continua.
Propunerea legislativă mai prevede și ca examenul pentru obținerea permisului de conducere să poată fi susținut oriunde în țară. Un instructor din cadrul școlii de conducători auto va participa la examenul susținut de către un candidat pentru obținerea permisului de conducere auto, având un rol în cadrul comisiei de examinare. Necesitatea acestei modificări legislative vine din faptul că tinerii, principala categorie care dă examenul pentru obținerea unui permis de conducere auto, sunt într-o continuă mișcare în căutarea unui loc de muncă mai bun, dar și pentru continuarea studiilor la facultățile cele mai bune din țară. Am propus modificări pe care le vedem aplicate deja în majoritatea țărilor UE și care urmăresc să creeze siguranță pentru cursanți și pentru școlile de șoferi și să descurajeze corupția. Fac un apel necesar către toți colegii mei parlamentari să susțină acest proiect.”
Ce spuin instructorii auto
De cealaltă parte, instructorii auto sunt încântați de idee, dar nu cred în adoptarea unei astfel de legi: „Ideea este bună și este mai veche. A fost idea noastră, a instructorilor auto și a sindicatelor noastre. Dar nu cred că se va întâmpla asta pentru că legile noastre sunt stufoase, complicate și lasă loc de interpretări. În străinătate așa se prodedează. De exemplu, în Australia, după ce dai sala, te duci la RAR (o instituție echivalentă cu RAR-ul la noi), te înregistrezi la un ghișeu după care un inginer de acolo te înoțește, cu mașina ta, să dai examenul. Asemănător e și în America. Ideea este bună dar nu cred că este aplicabilă la noi. Ar fi bine să fie așa”, a declarat Johny Popa de la Școala de Șoferi Smart ABC Bacău. Și cei care urmează să susțină examenul pentru obținerea permisului de conducere apreciază această idee și spun că ar fi mult mai bine ca la examen să le fie alături instructorul auto. Majoritatea elevilor susțin că „uniforma” din dreapta le dă emoție și practic le îngreunează situația.
















