23 aprilie 2024
Actualitate„Se poate și aici!”

„Se poate și aici!”

Este titlu unui proiect destinat tinerilor, atât liceenilor din județul Bacău, cât și tinerilor întreprinzători. Ideea a pornit de la o discuție purtată cu Alexandra, unul dintre membri fondatori, apoi dezvoltat și pus într-un proiect și finanțată de Consilul Județean Bacău. „Timp de aproape două luni am străbătut județul Bacău în căutare de oameni deosebiți, tineri ce au renunțat să mai plece din țară sau care s-au întors și încearcă să rămână aici, dezvoltându-și o mică afacere”, a declarat Daniela Varga, membru fondator Asociația „Bronx People”.

Cătălin din Comanești, are 26 de ani, a absolvit facultatea de inginerie alimentară și și-a deschis cu ajutorul programului Start-up Nation o patiserie. Este la început, dar cu răbdare și multă muncă vrea să reușească aici. Magda, 20 de ani, Anton, 27 de ani, și Iuliana, 25 de ani, au o fermă de capre în satul Frumoasa, lângă Ardeoani. Muncesc în familie, iar din laptele adunat fac brânză, cașcaval, telemea și parmezan. Marius, 36 de ani, și Ramona, 35 de ani, din Bacău, au o carmangerie. Muncesc împreună de la ora 5.00, iar produsele sunt 100 % naturale. Ciprian, 36 de ani, muncește în fiecare zi pentru a obține cele mai bune dulcețuri și cele mai rafinate zacuști.

Ei sunt doar câțiva tineri producători care ne demonstrează că „se poate și aici”, dacă pui suflet, te implici și muncești.



Cu ajutorul domnului Gheorghe Mandici și Auchan Bacău încercăm să îi promovăm pe aceștia. Îi puteți întâlni pe 3 și 4 noiembrie, în cadrul unui târg de produse locale, organizat în incinta complexului Auchan. Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul web al proiectului www.sepoatesiaici.ro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri