25 aprilie 2024
ActualitateScolile afectate de furtuna din vara au ramas la fel

Scolile afectate de furtuna din vara au ramas la fel

Acoperisuri sparte, tabla smulsa, geamuri facute tandari, copaci pusi la pamânt. Asa si-au primit elevii in noul an scolar o parte dintre scolile din Bacau. Este vorba despre unitatile de invatamânt care au fost afectate de furtuna din luna iulie si care au ramas la fel. Pâna acum s-au evaluat pagubele si… atât. Banii sunt asteptati de la Guvern, sub forma de ajutor de urgenta.

Urmele dezastrului produs de furtuna din 15 iulie se vad si acum in scolile din Bacau. In total sunt 23 de astfel de unitati de invatamânt care si-au primit elevii in noul an scolar cu acoperisuri sparte, tabla smulsa, geamuri facute tandari, copaci pusi la pamânt. Desi ploile din aceasta vara au creat pagube insemnate in urma cu doua luni, nici pâna la aceasta ora nu s-au gasit banii necesari pentru reparatii. S-a facut o evaluare a pagubelor si s-a stabilit suma necesara pentru rezolvarea lor. Dar atât.

Cel mai afectat colegiu



De departe, cel mai afectat a fost Colegiul “Henri Coanda” din zona de sud a orasului. “Avem probleme la acoperisul din corpul A, tabla de pe acoperis si de pe cantina a fost smulsa, terenul de sport este afectat, dar si cartonul de pe caminul pentru elevi. S-a facut o evaluare, la cererea noastra, atât de catre Inspectoratul Scolar, cât si de Primaria Bacau. Nu stiu exact la cât se ridica pagubele, dar suntem cel mai afectat liceu”, ne-a declarat prof. Catalin Gargaun – director.

Au aparut deja infiltratiile

Si Colegiul Tehnic “Letea” a avut de suferit. Acoperisul caminului a fost decopertat in totalitate, pe o suprafata de aproximativ 200 mp, iar daca acesta nu este inlocuit imediat, ploile ar putea distruge camerele de la ultimul etaj al internatului. Deja au aparut infiltratii, la fel ca si la Scoala “Octavian Voicu”, unde actualul director adjunct cunoaste cel mai bine problema pentru ca a facut parte din comisia de evaluare a tuturor pagubelor. “In acea perioada lucram la Inspectoratul Scolar. A fost o comisie mixta din care au facut parte reprezentanti de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, de la Inspectoratul in Constructii si bineinteles, de la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. Ne-am deplasat in tot judetul si am evaluat pagubele, s-a facut un raport final. Aici, la Scoala «Octavian Voicu» sunt geamuri sparte termopan la cladirea principala, fatada scolii este afectata, dar si sala sportului unde s-au spart mai multe geamuri simple. La Gradinita 32, structura a scolii, la terasa de la intrare are deslipit cartonul bituminat si s-au spart niste geamuri. O prima estimare arata ca numai la noi e nevoie de 15.000 lei. Daca vin ploile vor fi pentru ca acolo unde s-au spart geamuri invata elevi”, a precizat prof. Eugen Tarasa, acum director adjunct la Scoala “O. Voicu” Bacau.

„Mangeron” are nevoie de 80.000 lei

Un alt liceu afectat de furtuna din iulie este Colegiul Tehnic “Dumitru Mangeron”, care are nevoie de reparatii in valoare de 80.000 lei. “Pagubele sunt mari. La cladirea principala, corp A, acoperisul este spart pe o suprafata de 200 mp, dar si la camin, tot cartonul a fost desprins in totalitate. Speram sa vina banii si in cel mai scurt timp sa inceapa reparatiile”, a aratat si prof. Mihai Guramulta, directorul colegiului.

Banii vin de la Guvern

In total sunt 34 de astfel de unitati, dintre care 23 numai in Bacau.
Au nevoie urgenta de bani 7 gradinite, respectiv – 21, 23, 24 (acoperis, teren joaca), 27, 31, “Spiru Haret” si “Lizuca”(acoperis), 6 scoli – “Alexandru cel Bun”, “Al.I. Cuza”, “Dimitrie Leonida”, “Octavian Voicu”, “Alecu Russo”, “Spiru Haret” (acoperis) si 10 colegii “Ferdinand I” (tabla acoperis si un burlan), “Vasile Alecsandri” (acoperis camin) , Pedagogic “Stefan cel Mare”, “Letea”, “Gh. Vranceanu”, “Henri Coanda”, “Dumitru Mangeron”, “N.V. Karpen”, “Grigore Antipa” (sala sport), “Mihai Eminescu” – toate din municipiul Bacau, dar si doua scoli din Motoseni, 4 din Oituz si 5 din Strugari. Sumele necesare pentru reparatii ar trebui sa vina de la Guvern, sub forma de ajutor de urgenta.

„In general, in toate unitatile de invatamânt afectate de calamitatile din vara, s-au cerut fonduri de reparatii pentru refacerea acoperisului, a sarpantelor, a fatadelor, invelitoarelor de tigla si pentru inlocuirea de geamuri sparte. Suma totala a pagubelor a fost estimata la 1.475.000 de lei.”
prof. Claudia Merticaru, inspector scolar

„Daca vin ploile suntem terminati. In camin deja au aparut infiltratiile si abia am facut igienizarile, cu fonduri proprii. Este o cladire veche, de prin anii ’80, iar daca nu refacem acoperisul se va degrada si mai mult.”
prof. Viorel Coseraru, director CT “Letea”

„La noi sarpanta si tabla de pe acoperisul corpului A a fost afectat. Am urcat imediat dupa furtuna si am batut tabla in cuie sa nu cada. In camin sunt probleme pe hidroizolatie. Speram sa nu vina ploile.”
prof. Remus Cazacu, director CTC “N.V. Karpen”

„La noi sunt deja probleme cu infiltratiile. Acoperisul a fost spart, iar in salile de clasa de la ultimul etaj deja se degradeaza peretii.”
prof. Constantina Hulea, director Colegiul “Mihai Eminescu”

„A fost smuls o parte din acoperis si a intors pe dos terenul de sport artificial.”
Tatiana Mocanu, coordonator Scoala “D. Leonida”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri