20 aprilie 2024
Actualitate”Școala altfel”, alături de jandarmi

”Școala altfel”, alături de jandarmi

Luni , 27 mai 2019, începând cu ora 12.00, la solicitarea conducerii Colegiului Naţional „Costache Negri” din Târgu Ocna, mai mulţi jandarmi din cadrul unităţii au desfăşurat activităţi specifice de informare şi prevenire în cadrul programului ”Școala altfel”- Ziua meseriilor.

A fost prezentată o expunere referitoare la prevenirea violenţelor fizice de orice fel, a agresiunilor verbale, precum şi a modului de acţiune în situaţii de pericol; tinerilor li s-au explicat care sunt principalele atribuţii ale jandarmilor, cum trebuie să acţioneze în momentul în care au o problemă, cum pot apela serviciul 112 – Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă şi care este finalitatea apelului respectiv, cum trebuie să se comporte în diferite situaţii şi să solicite sprijinul jandarmilor, poliţiştilor sau altor persoane.

De asemenea, au fost prezentate aspecte referitoare la consumul de substanţe etnobotanice, conştientizarea elevilor cu privire la efectele consumului de droguri, efectele nocive pe care le produc în mediul social, precum şi importanţa participării la programe educative şi întâlniri interactive pentru adoptarea unui stil de viată sănătos.



La finalul activităţii elevilor le-a fost prezentată şi oferta educaţională în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne sau ale Ministerului Apărării Naţionale (pentru M.A.I.) – sesiunea ianuarie 2020.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri