Claudiu-Richard Târziu, europarlamentar ECR, a lansat un atac dur la adresa instituțiilor de la Bruxelles, pe fondul unor informații privind un scandal de corupție. În declarația sa, Târziu afirmă că fosta șefă a diplomației europene, Federica Mogherini, a fost arestată într-un dosar legat de fraudarea fondurilor europene, dosar în care ar mai fi vizați un înalt funcționar al Comisiei Europene și o altă persoană.
Potrivit afirmațiilor europarlamentarului, Parchetul European (EPPO) ar fi plasat cele trei persoane sub acuzații oficiale pentru fraudă în achiziții publice, corupție, conflict de interese și încălcarea secretului profesional. Aceste acuzații, susține Târziu, ar alimenta o nouă criză de credibilitate pentru instituțiile UE.
În opinia sa, ceea ce ar trebui să fie garanția unei gestionări riguroase a banilor cetățenilor europeni s-ar transforma într-un exemplu negativ, marcat de dosare de corupție care ar implica chiar funcționari aflați în poziții cheie. Târziu afirmă că acest nou scandal ar confirma vulnerabilități interne ale Uniunii, slăbind încrederea cetățenilor în integritatea procesului european.
Europarlamentarul critică, totodată, și ceea ce numește „tăcerea complice” a instituțiilor europene în fața problemelor de corupție din Ucraina, sugerând că lipsa de reacție ar putea ridica semne de întrebare cu privire la aplicarea standardelor europene în mod uniform:
„Oare sunt la mijloc aceleași practici? Nu știm!”, spune Târziu, lăsând loc speculațiilor.
În finalul declarației sale, el subliniază că transparența și responsabilitatea în cheltuirea banilor publici nu sunt opționale, ci fundamentale pentru funcționarea oricărei structuri democratice: „Cetățenii europeni au dreptul să știe cum sunt folosiți banii lor, iar cetățenii nu trebuie să plătească pentru corupția Bruxellesului!”















