18 mai 2024
SportSarituri in apa/ Cupa Olimpia: Start promitator

Sarituri in apa/ Cupa Olimpia: Start promitator

Primul concurs, primele medalii. Si primele concluzii: “Suntem pe drumul cel bun”. Afirmatia apartine antrenoarei bacauane de sarituri in apa, Anisoara Sufariu, dupa desfasurarea Cupei Olimpia de la Bucuresti, competitie rezervata juniorilor C, D si copiilor nascuti in 2005 sau mai mici.

La Cupa Olimpia, bacauanii au obtinut o medalie de aur prin Ioana Badaluta (CSM 2010), la platforma 5 metri, junioare D, un bronz prin Tudor Mazilu (SCM Bacau) la trambulina 3 metri, copii si doua locuri 4 prin Bianca Ungureanu (CSM 2010) la 1 m si 3 m, copii.

“Cu precizarea ca Bianca a fost la trei puncte de bronz la ambele probe”, a declarat Anisoara Sufariu, care si-a manifestat satisfactia pentru rezultatele de la Cupa Olimpia: “Luând in considerare vârsta competitorilor, e clar ca ei au nevoie de un numar cât mai mare de concursuri, prin care sa-i stimulam, dar si sa le testam nivelul.



Rezultatele obtinute sunt foarte bune, iar locul intâi ocupat de Ioana Badaluta este unul incurajator in perspectiva Nationalelor de la vara, unde vom avea adversare foarte bune, dar pe care incercam sa le ajungem din urma”.

Pâna la Nationalele de juniori C si D din iulie, elevii Anisoarei Sufariu isi vor verifica potentialul la alte doua “concursuri de casa”: Cupa Steaua, de pe 30-31 mai si Cupa “Bacaului”, ce ar urma sa se desfasoare la finalul lui iunie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri