marți, 16 decembrie 2025

Sarbatoarea dascalilor

Dascalii au fost premiati la sfarsitul saptamanii trecute pentru merite deosebite in cadrul conferintei interjudetene aDascalii – de la vorba la suflet”. Asociatia Invatatorilor din judet a organizat si o expozitie cu cele mai bune lucrari ale cadrelor didactice.

Evenimentul s-a desfasurat in sala de festivitati a Colegiului Tehnic aAnghel Saligny” si a inceput cu un cuvant de deschidere al Rodicai Leonte, presedintele Asociatiei Invatatorilor din judetul Bacau. Profesorii de la Universitatea din Bacau au sustinut, apoi, un pachet de conferinte. Venera-Mihaela Cojocariu a vorbita despre educatie si incredere in oameni, iar Ioan Danila despre proiectarea didactica. Pentru a lua parte la aceasta actiune, au venit profesori si din judetul Harghita. Cadrele didactice din ansamblul aMugurasul”, impreuna cu invatatorii bacauani, au sustinut un program artistic cu dansuri populare traditionale. aDorim ca prin activitatile realizate de Asociatia Invatatorilor sa promovam imaginea cadrului didactic, iar scopul principal ramane perfectionarea si formarea continua a profesorului”, ne-a spus Rodica Leonte, presedintele Asociatiei Invatatorilor din judet. Invitatii la acest eveniment au putut vizita si o expozitie. Cei mai talentati si originali dascali din judet au expus felicitari lucrate manual, icoane sculptate in lemn, costume si masti populare, tablouri, portrete sau obiecte decorative. aEste prima activitate de o asemenea anvergura organizata de asociatia noastra. Avem oameni talentati, oameni pasionati si dorim sa le facem cunoscute aceste aptitudini. Invatatorul nu este doar acel dascal din fata clasei, are si el anumite pasiuni, anumite hobby-uri”, a mentionat Rodica Leonte. De asemenea, dascalii care s-au remarcat prin munca si talentul lor au fost premiati. Cei mai in varsta profesori au primit diplome de onoare. Este vorba de fostul invatator Vasile Duda, in varsta de 104 ani si Vasile Hagima de 97 de ani.
[ad#stire] Au mai fost distinsi cu premii de onoare, patru profesori universitari, inspectorii de specialitate de la invatamantul primar si prescolar, directorul Casei Corpului Didactic, Gabi Stan si directorul Colegiului Pedagogic Stefan cel Mare, Costica Lupu. Actiunea s-a desfasurat in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean, Casa Corpului Didactic, Sindicatul Liber din Invatamant si Colegiul Tehnic aAnghel Saligny”.

Alexandra Malachi





spot_img