Interviu cu Ghita Burlui, director in cadrul Directiei pentru Agricultura Bacau
– Domnule Burlui, lucrati in domeniul agriculturii de peste 30 de ani, 20 numai in structurile de conducere ale Directiei Agricole, cunoasteti, asadar, foarte bine problemele acestui sector. Daca ar fi sa caracterizati intr-o propozitie situatia la zi, care ar fi ea?
– Intr-o propozitie? Am sa va spun intr-o fraza: puteam fi mult mai departe in ceea ce priveste aceasta ramura importanta a economiei nationale.
– Nu vreau sa politizam, nici sa dramatizam prea mult, insa din 1992 pâna astazi, toate guvernele, toti politicienii si-au inscris in programele lor, in politica de guvernare dezvoltarea si modernizarea agriculturii, aducerea ei la standardele europene. Ce s-a intâmplat pe parcurs, deoarece din ramura cu implicatii majore in securitatea nationala, in securitatea alimentara a populatiei, România a ajuns sa depinda de importuri masive de produse alimentare?
– Pot justifica afirmatia facuta anterior. La incetinirea dezvoltarii acestei ramuri au contribuit mai multi factori, pe care vreau sa-i mentionez. Primul ar fi aplicarea cu intârziere, cu multe nereguli a Legii fondului funciar, in retrocedarea terenurilor, apoi farâmitarea suprafetelor agricole. La nivel de tara, din cei 4 milioane de proprietari, aproximativ 2,5 milioane detin suprafete sub un hectar si doar 900.000 au gradul minim de rentabilitate economica, dar si din acestea, doua treimi produc numai pentru consumul propriu. Acest lucru conduce la o situatie deloc imbucuratoare, faptul ca doar 310.000 de exploatatii, adica aproape 8% sunt viabile si produc pentru piata, restul sunt doar exploatatii de subzistenta.
In Bacau, situatia este si mai dramatica
– Nu-i menirea mea sa comentez, dar care este situatia la nivelul judetului Bacau, se pliaza pe cea de la nivel national sau sunt particularitati?
– In Bacau, situatia este si mai dramatica. Numarul fermelor de subzistenta ca procent este mult mai mare, tot ca urmare a aceluiasi proces de farâmitare a terenurilor si lipsa apetitului pentru asociere a fermierilor, a proprietarilor de terenuri. Exista o retinere nejustificata, cu toate eforturile noastre de informare, de prezentare a avantajelor acestor asocieri. Este ca in bancul cu Bula, care dorea sa faca o fapta buna, ajutând o batrânica sa treaca strada, insa ea nu vroia. Incercam sa-i ajutam pe agricultori sa se asocieze, insa nu doresc, din diferite motive, de fiscalitate, de preturi, dar, mai ales la cei in vârsta, de experienta pe care au avut-o cu vechile asocieri, cum au fost CAP-urile, IAS-urile si Asociatiile intercooperatiste, dar si mai nou, neseriozitatea unor conducatori de societati si asociatii infiintate dupa 1992. Legislatia actuala in acest domeniu este insa total diferita, bazata pe alte principii, nimeni nu exploateaza pe nimeni, ceea ce se obtine se imparte in mod egal sau in functie de suprafetele aduse in asociatie sau cooperativa, in societate sau la grupul de producatori.
– Eu circul des in judet si vad cu durere cum, in multe localitati, mai ales peste Siret, oamenii ara sau executa alte lucrari tot cu vaca sau calul, ceea ce demonstreaza ca este si o lipsa de masini agricole…
– Numarul de tractoare a scazut, dar daca vorbim de “caii putere” acestia au crescut, arendasii, societatile agricole care lucreaza pamântul au fost interesate sa achizitioneze masini complexe, de mare randament, performante. Productivitati mari nu se obtin cu tractoare din epoca de aur, vesnicele U-650, ce-i drept bune la vremea lor, depasite insa astazi.
– In anii din urma, s-au derulat mai multe programe de subventionare a unor sectoare ale agriculturii, miliarde de lei au fost disponibilizati de la bugetul national, insa rezultatele nu se vad. De ce?
– Pe lânga problemele structurale, agricultura sufera si de unele probleme ce tin de absorbtia scazuta a fondurilor europene, in conditiile in care alocarile europene se ridica la peste opt miliarde euro, la care se adauga o contributie nationala de circa 2 miliarde de euro, insa platile directe si cele complementare in România sunt mult mai mici decât din Grecia. Astfel, in 2011, un agricultor român a primit doar 132 de euro pe hectar, fata de 600 de euro cât a primit un agricultor grec, ceea ce duce la o inegalitate pe piata produselor agricole. Aceste plati reprezinta mai putin de 10 la suta din venitul sau, fata de Damenarca, de exemplu, unde reprezinta 40 la suta din venitul total. Persoanele juridice si persoanele fizice primesc aceleasi sume, insa la bugetul de stat contribuie doar persoanele juridice, sub forma de TVA sau impozite. Este si aici o anomalie, nu-i drept ca toti sa primeasca aceeasi subventie, insa persoanele fizice sa nu plateasca niciun fel de taxe si impozite.
Subventiile nu au avut eficienta scontata
– Este interesant ce spuneti, insa eu va intrebam de subventiile Guvernului român din perioada 1996-2000-2004.
– In aceasta perioada au fost acordate subventii pe hectar sau pe cap de animal. Faptul ca au fost acordate indiferent de marimea exploatatiei nu a avut efecte pozitive in cresterea randamentelor si nici nu au stimulat dezvoltarea societatilor si exploatatiilor. Aceste subventii nu au contribuit la cresterea productiilor si nici la returnarea unor sume mai mari la bugetul de stat. O parte importanta din aceste productii s-au suit in podul casei sau au fost valorificate individual, fara un control al statului. La noi, cooperativele s-au infiintat, cele opt care sunt inregistrate, doar pentru a primi o adeverinta in vederea accesarii unor fonduri europene. Am fost in Franta unde am vazut mai multe asemenea cooperative, care erau organizate si functionau integrat, de la lucrat pâmântul si pâna la valorificarea produselor la raft. Pe intreg lantul, profitul apartinea membrilor asociati, fara intermediari, asa cum este la noi.
– Sunt si la noi exemple, cum este cel de la Curtici, unde dintr-un CAP s-a format un mare combinat agricol, dupa aceeasi formula de care aminteati si dumneavoastra. Domnule director, este o crima ce se intâmpla in România: milioane de hectare de terenuri arabile, bune si foarte bune pentru cultivat, ramân in fiecare an nelucrate, multe s-au degradat, au ramas pârloaga, in conditiile in care zilnic clamam ca agricultura si turismul ne pot scoate la lumina.
– Este adevarat, cauzele le-am tratat mai inainte, la care adaug populatie imbatrânita, lucrari scumpe fata de posibilitatile oamenilor, lipsa fondurilor. Trebuie sa spun insa ca in ultimul timp aceste suprafete au scazut. In programul Ministerului Agriculturii exista si aceasta sintagma a asigurarii securitatii si sigurantei alimentare a populatiei, care are la la baza cele 10 milioane de hectare de teren arabil, plus cele cinci milioane de pasuni si fânete. Este vorba, in fond de cantitatea si de calitatea produselor.
– De 20 de ani auzim, mai ales de la nivelul institutiilor centrale, ministere, departamente, organizatii nonguvernamentale ca “trebuie”. Trebuie sa investim, trebuie sa implementam, trebuie sa actionam, insa materializarea lui “trebuie” nu se vede.
– Vedeti, proprietarii de terenuri sunt… proprietari, ei decid ce fac sau nu fac cu ele. Noi suntem organism de elaborare a politicilor, de creare a institutiilor, a cadrului de manifestare a vointei lui si, normal, trebuie sa-i constientizam ca pamântul este avutie nationala. Am vorbit de subventii, de compensatii banesti, de atragerea fondurilor europene. Daca in Bacau existau circa 16.000 de hectare nelucrate, acum putem vorbi de 4.000 de hectare nelucrate, a caror situatie se incadreaza in cauzele enumerate mai sus, la care se adauga si scoaterea unor suprafete importante din circuitul agricol, in baza legii. Este nevoie de vointa, de tehnica, de bani. Pamântul este suportul productiei agricole, calitatea si cantitatea depind de oameni, de stiinta.
Incercari timide ale ministerului
– Am vorbit de ceea ce face ministerul, directiile agricole, alte institutii specializate, dar nu am vorbit nimic despre institutiile locale. Au ele vreun rol in acest circuit, in acest angrenaj?
– O agricultura moderna are nevoie si de o infrastructura pe masura. Este nevoie de drumuri, alimentare cu apa, canalizare, astfel ca satul românesc sa beneficieze de conditii de trai mai bune. Sunt mai multe “masuri” prin care se pot accesa fonduri europene, cu aceste destinatii. Tot comunitatile locale pot si ar trebui sa asigure facilitati, sa sprijine posibilii investitori care doresc sa se aseze in localitatile rurale, este mare nevoie de investitii, de locuri de munca, de alternative, astfel ca omul sa nu mai depinda numai de ceea ce-i da pamântul. Pamântul este generos, dar trebuie sa stim sa beneficiem in totalitate de acest dar. Mare parte din cei doua milioane de oameni care lucreaza in agricultura nu sunt decât tot atâtia pseudoagricultori care traiesc la limita subzistentei, in pragul saraciei. Saracia la tara genereaza tot saracie. La recensamântul agricol din 2010 a rezultat ca peste 54 la suta din exploatatiile agricole utilizeaza sub un hectar. Daca avem in vedere si lipsa resurselor materiale si a utilajelor, constatam ca aceste ferme produc doar pentru subzistenta, in multe cazuri nici macar atât. Judetul Bacau dispune de circa 319.000 hectare de teren agricol, din care 187.000 ha este teren arabil. Suprafata arabila este ocupata cu cerealiere, plante tehnice, culturi perene. In 2012, productiile medii obtinute nu au fost si nu sunt la nivelul eforturilor depuse de agricultori, din cauza secetei, cu efecte atât asupra culturilor infiintate in toamna, cât si la cele din primavara. La rapita, daca in 2011 s-au obtinut 2253 de kilograme la hectar, in 2012 doar 1687 kilograme la hectar, la grâu 3927 in 2011 si 2714 in 2012, astfel ca productiile medii obtinute se situeaza la circa 60 la suta fata de 2011. Un avantaj, daca se poate aprecia asa, in conditiile date, este faptul ca in acest an preturile au cunoscut o oarecare crestere, fapt ce a mai compensat din pierderile inregistrate. Pe agricultori ii asteapta o toamna grea, chiar foarte grea, daca avem in vedere prognoza meteo pentru perioada urmatoare, când vor fi zile la fel de secetoase. Cei care lucreaza in agricultura sunt putin speriati, nemultumiti insa nu avem pe cine certa.
– Eu am vorbit cu multi agricultori care imi spuneau ca am avea pe cine certa…
– Guvernul intentioneaza sa emita in perioada urmatoare un act normativ prin care, intr-o oarecare masura, sa poata sprijini, compensa pe cei afectati de efectele secetei. Este vorba de o compensatie financiara de circa 80 la suta pentru cei care sunt asigurati si 50 la suta diferenta de venit pentru cei care nu sunt asigurati. Pierderea de venit se va determina prin compararea veniturilor din ultimii trei ani cu media veniturilor obtinute in 2012. Probabil va destul de greoaie aplicarea acestei masuri, in sensul ca vor urma evaluari in teren, inchiderea bilanturilor contabile. (Ca urmare a neintelegerilor dintre asociatiile de producatori, patronate si ligile profesioniste din agricultura si minister, actul normativ a fost scos de pe ordinea de a Guvernului, luarea unei decizii finale a fost amânata – n.n.) Nu este mult, insa este o gura de oxigen necesara reluarii productiei.
Satele românesti au imbatrânit
– Lipsa precipitatiilor nu o putem imputa nimanui, insa lipsa irigatiilor o putem cuantifica. Care este acum situatia sistemelor si instalatiilor de udare in judetul Bacau?
– In judetul Bacau, inainte de 1990 erau amenajate pentru irigatii aproximativ 22.000 de hectare. Acum trei-patru ani, cele opt OUAI-uri (organizatii ale utilizatorilor apei pentru irigatii) puteau pune in functie instalatii pentru 12.000 ha, iar in 2012 nu s-a pus decât sporadic aceste instalatii in functiei, motivat de faptul ca statiile de pompare sunt invechite, distruse, defecte, furate. S-au furat si s-au distrus pompe, transformatoare, conducte, tablouri electrice etc. Este o situatie dramatica, in conditiile in care Ministerul Agriculturii nu are posibilitatea decât in 2013-2014, cu sprijinul UE, sa procedeze la construirea unor sisteme noi, repararea si refacerea celor existente.
– Am vorbit mai mult, domnule Burlui, de situatia din sectorul vegetal, insa agricultura are si un sector zootehnic, cu un rol la fel de important in asigurarea securitatii alimentare a populatiei. Si aici, am observat, se constata o scadere ingrijoratoare a efectivelor si productiilor.
– Este adevarat, informatiile sunt corecte. La porcine si bovine se constata scaderi importante, dar sunt cresteri la ovine, caprine si pasari. In 2012 avem 68.000 bovine, in 2010 aveam 82.000., la porcine avem acum 74.000 de capete, in 2010 erau 88.000. La ovine sunt peste 300.000 de capete, fata de 240.000 in 2010, la capre avem 104.000 capete, fata de 66.000 cu doi ani in urma, iar la pasari sunt peste 4 milioane fata de 3 milioane in 2010. Scaderile masive mai ales la bovine se inregistreaza in gospodariile populatiei, unde predomina batrânii, care nu mai pot sa creasca 2-3-4 capete, iar tineretul nu este interesat de acest sector, cu toate ca sunt create si aici diferite facilitati. S-au mai adaugat scaderea preturile ca carne, lapte si lâna, probleme mari in preluarea si valorificarea productiilor, cum este laptele, al carui pret este derizoriu in comparatie cu investitia facuta. Firmele de prelucrare a laptelui prefera importurile sau prepararea lui din alte ingrediente, decât sa foloseasca laptele autohton, deoarece, afirma ele, nu corespunde normelor europene. Este o intreaga literatura in acest domeniu, exista discutii, negocieri, insa lucrurile stagneaza. In Bacau exista o fabrica de prelucrare a laptelui, foarte cunoscuta, unde materia prima folosita este preluata de la crescatorii de bovine din judet. Este un lapte foarte bun, cum la fel de bun si sanatos este si laptele care se distribuie prin intermediul dozatoarelor, aflate prin diferite magazine sau piete. El provine tot de la o ferma din Bacau, este lapte natural, proaspat, refrigerat si ajunge foarte repede la consumator. Este un aspect imbucurator si eu sper ca in perioada urmatoare sa se gaseasca modalitati clare, igienice de preluare a laptelui si de la gospodariile populatiei, asa cum se proceda cu ani in urma, insa si taranii trebuie sa inteleaga ca este obligatoriu sa respecte anumite norme sanitare, de calitate, iar solutia este asocierea in ferme, care vor avea posibilitatea sa asigure aceste conditii prin programe de investitii.
Ne-am propus mult si am realizat putin
– In incheiere mai fac doar o singura remarca, dumneavoastra o sa o infirmati sau o confirmati: nu credeti ca ne-am stabilit prea multe obiective, prea multe prioritati intr-un timp relativ scurt?
– Este adevarat. Ne-am intins, ne-am propus foarte multe si am constatat ca nu le putem duce la bun sfârsit pe toate. Trebuiau doar câteva, etapizat, ungurii si-au stabilit doar cinci prioritati, noi avem 24. Bani europeni sunt, noi nu trebuie decât sa invatam sa elaboram proiecte, sa le sustinem si sa fim seriosi in executia lor.
Se cunosc multe cazuri in care s-au “sifonat” multi bani europeni, ceea ce a creat anumite suspiciuni la nivelul UE, fiind acum extrem de atenta atunci când acorda acesti bani. E timpul ca noi sa ne trezim, sa intelegem ca ne desfasuram intr-un spatiu european, unde patroneaza seriozitatea, cinstea si eficienta, europenii nu sunt dispusi sa cheltuie bani doar pentru prosperitatea unora, ci a unor comunitati intregi.
