Cu inima frântă, vă mărturisesc, am avut rude, prieteni, colegi, cunoștințe care s-au prăpădit, mult prea devreme, răpuși fiind de boala secolului. Și asta pentru că nu au avut posibilitatea să fie tratați în formulă completă – chimioterapie și radioterapie.
Toată lumea știe – fără doar și poate – sau, măcar, poate intui prin ce chinuri trec cei atinși de această boală și câtă speranță și-au pus în medici, medicină, terapii etc.
Unii, din fericire, reușesc, pentru un timp, să treacă peste această pacoste, însă, cei mai mulți, din păcate, pierd lupta cu boala. Mi-ar fi plăcut să-i mai am lângă mine, să mai râdem, să povestim de una-de alta, să punem lucruri la cale, să ne bucurăm împreună de…viață.
Mi-a rămas doar să mă bucur pentru că, acum, cei aflați în situații similare au șanse vizibil mai mari, că se pot trata, cu mai mare eficiență, sper, în spitalele din județ. Și asta pentru că cine trebuia s-a gândit să investească serios în sistemul de sănătate de la noi. Nu mă uit la cifre, oricum, nu ar încânta pe nimeni să știe câte zerouri au în coadă „investițiile” de-aici. În schimb, mereu am să spun că sănătatea nu are preț și niciun ban nu va fi prea mult dacă e cheltuit pentru a ține omul sănătos.
Nu am ajuns la nivelul celor de afară, dar, să fim serioși, nici foarte departe nu suntem. E suficient să intrați (doar ca simpli vizitatori!) în spitalele din județ (o parte dintre ele) – la secția de Pediatrie (o numesc prima pentru că știu multe despre ea, inclusiv chirurgia de acolo, ATI-ul, Urgențele etc), dar și în spitalul mare (mai nou, la Oncologie, Radioterapie ș.a.), dar și la Onești, la Moinești ș.a.m.d.
