25 aprilie 2024
ActualitateS-a terminat școala! Vacanță până pe 10 septembrie!

S-a terminat școala! Vacanță până pe 10 septembrie!

Premii, diplome, felicitări, discursuri, aplauze, careu, coronițe, cărți, alte diplome, medalii, burse de excelență, final de An școlar! Copiii au încheiat o altă etapă din viața lor, urmând să redevină elevi pe 10 septembrie 2018. În ultima zi de școală, ei s-au ales cu diplomele și felicitările, iar părinții au rămas cu amintirea unor momente unice și cu fotografiile, cu lacrimile șterse pe furiș și cu regretul că timpul trece, iar copiii cresc mult prea repede, urmând ca peste doar câțiva ani să se desprindă de familie pentru a-și continua studiile sau pentru a-și lua propria viață în serios.
Pe majoritatea părinților care au participat pe 15 iunie la festivitatea de închidere de an școlar i-au încercat sentimente confuze. Cum spuneam, bucuria momentului a stârnit în ei sentimente de mândrie, de mulțumire, de satisfacție, care, cumulate au atins latura sensibilă a elevilor și a părinților deopotrivă, lăsând loc pe alături regretelor. Cei mai triști au fost acei elevi care au trecut de la învățământul primar la cel gimnazial sau cei care au părăsit definitiv școala odată cu absolvirea celor VIII clase, trecând deja prin Evaluarea Națională, examenul care le deschide noi orizonturi către colegiile băcăuane în care se vor forma mai departe.
Pe 15 iunie, Școala Gimnazială “Ion Creangă” Bacău a tras cortina peste un an plin de încercări atât pentru cadrele didactice, elevi, cât și pentru părinți. Festivitatea de premiere organizată în curtea unității de învățământ i-a adus împreună pe dascăli, pe învățăcei, dar și pe părinți sau bunici. Cu toții au participat la finalul unui alt episod din viața lor, final marcat de rezultate excelente la învățătură. Nu toți copiii au terminat cu 10 pe linie, însă, rezultatele sunt notabile. Acolo unde au mai fost probleme înseamnă că școala nu a fost indiferentă, ci a pus accent pe calitatea actului didactic, corectând derapajele elevilor acolo unde s-a putut. La final de an școlar, fiecare cadru didactic și-a lăudat puii, mulțumindu-le totodată părinților pentru implicarea în buna desfășurare a actului didactic.
“Suntem aici, cu toții, pentru că de-a lungul anului școlar am format împreună o echipă. Parteneriatul profesor-elev-părinte va funcționa mereu atâta timp cât există implicare din partea fiecăruia. Pentru noi, Anul școlar 2017 – 2018 a fost unul mai agitat, mai încărcat din punct de vedere managerial. Ne-a fost de mare folos implicarea părinților în dezvoltarea școlii din punct de vedere al dotărilor, iar pentru toate câte au făcut pentru noi nu pot decât să le mulțumesc. Vacanță plăcută!”, a declarat prof. Florentina Vieru, director la Școala Gimnazială “Ion Creangă”
Elevii se reîntorc în bănci pe 10 septembrie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri