25 aprilie 2024
ActualitateS-AU APRINS FOCURILE ÎN NOUL RESTAURANT SAVARIN@hotelbohemia

S-AU APRINS FOCURILE ÎN NOUL RESTAURANT SAVARIN@hotelbohemia

Prânzul, cina și toate evenimentele private sunt acum mai spectaculoase ca niciodată.

Am mers. Am văzut. Ne-a plăcut.

Se pare că un lucru a fost sigur încă de la început, și asta nu pentru că bucătăria italiană nu ar fi corect apreciată, ci pentru că orașul este suprasaturat de paste și pizza, așa că s-a dorit ca noul restaurant să ofere opțiuni și alegeri culinare diferite.



Meniul este simplu și curat, o excursie rapidă în câteva locuri frumoase din lume, cu rețete interpretate atent în ușoare accente asiatice și câteva combinații clasice ce se regăsesc în restaurante din întreaga lume. Și pentru că hotelul este vizitat des de turiști străini, a fost adăugată o secțiune mică cu produse specifice zonei, iar tentația a fost atât de mare încât echipa nu s-a putut abține să nu își pună amprenta personală.

Un loc boem. Chiar pentru o noapte.

Într-o zonă retrasă a Bacăului, acum 4 ani, o familie a decis să înceapă construcția unui hotel dedicat în special oamenilor de afaceri ce vizitează orașul, ca, mai apoi, locul să fie bine apreciat de turiști sau de simpli vizitatori și musafiri ai orașului.

Hotel Bohemia nu este mic, dar nici mare. Cele 24 de camere amenajate în cromatici diferite oferă confortul și liniștea necesară celor ce se opresc peste noapte, fie în vizită, fie în interes de serviciu.

Cărțile de specialitate spun că pentru un hotel sau un restaurant cel mai important lucru este locația, dar Bohemia contrazice aceasta teorie și demonstrează că pasiunea, bunul gust și alegerea oamenilor care formează echipa sunt elementele cheie pentru succes.

Sala de conferințe, dotată cu tot ce este necesar, este mică și cochetă și oferă oricui este interesat locul perfect pentru întâlniri, prezentări și ateliere.

Creator de arome. În fiecare zi.

Începând din luna mai, o frumoasă poveste își scrie acum primele pagini. O poveste construită din trăirile, amintirile și experientele personale ale tuturor celor ce formează noua echipă Savarin.

I-am cunoscut pe Simona și Mircea, „părinții”, cei din spatele ideii, care zi de zi au construit reputația locației și au convins, în decursul celor aproape 4 ani, sutele de musafiri că au de ce să se întoarcă mereu în intimitatea, curățenia și bunul gust al hotelului și să savureze în fiecare dimineață din micul dejun special. Am stat de vorbă cu ei și am fost impresionat de modul sănătos și profesionist în care își construiesc afacerea de familie, felul în care „toarnă” fundația unei locații pline de frumos și de bun gust, atât estetic, cât și culinar.

L-am cunoscut pe Cătălin, consultantul executiv al proiectului, care vine cu o experiență de peste 20 de ani în industria ospitalității, „martor și dirijor” al multor începuturi mici și mari, pe Loredana și Ștefan, chefi bucătari, și ei acumulând experiențe în restaurante de top, pasionați de arta culinară, fini cunoscători de rețete și combinații spectaculoase. Toată echipa e profesionistă, de la recepționeri la cameriste, ospătari, barmani și bucătari, ce au acceptat cu drag și entuziasm noua provocare a vieții lor.

Ce este un RESTAURANT?

Și nu mă refer aici la definiția din DEX care explică succint și exact ceea ce înseamnă. Pentru că se pare că este mult mai mult de atât. Este o rețetă complexă cu multe incrediente: decor, muzică, ambient, miros, culoare, pasiune, entuziasm, efort, timp, oameni, răbdare. Și, cu siguranță, multe altele.

De ce Savarin?

Cred că este momentul în care e nevoie să alegi numele unui restaurant e ca acela în care vrei să îți botezi copilul. Trebuie să fie perfect și frumos. Să reprezinte conceptul și idea, să fie ușor de ținut minte și de pronunțat.

Nu știm dacă este vorba de nostalgia savarinelor însiropate, de gustul extrem de dulce sau de frișca bogată și de jeleul de deasupra. Ceva acolo, tot este! Decorul boem al hotelului, numele acestuia cu origini latine, ideile de design ce cuprind în mare parte elemente din natură cât și culori calde, toate au generat, se pare, alegerea numelui.

Dacă ar fi fost cuvântul RESTAURANT de gen feminin, poate i-ar fi spus Savarina. Dar nu e. Și da, am aflat că în meniu va fi inclus în curând și celebrul desert, dar după o rețetă proprie. Și că vor fi multe alte surprize, dar nu divulgăm nimic acum, ci lăsăm să fie descoperite.

Ideea este că toți cei care au intrat în restaurant, au zis wow, mulți au fost plăcut surprinși și au declarat că este locul ideal și intim pentru o mică petrecere sau un botez, o prezentare de produse sau servicii, o cină în doi sau mai mulți.

Nu a fost ușor ca hotelul să aibă clienții pe care îi are acum. A durat ani. De ce să mergi să încerci noul meniu? Pentru că ești curios! Așa se întâmplă mereu când se deschide o nouă locație.

“Ai auzit! S-a deschis un nou restaurant ! Hai să vedem cum e!” Te uiți puțin pe pagina de facebook, vezi interiorul, meniul și câteva fotografii cu mâncarea. Totul e nou și pare interesant, suni prietenii, familia, îți iei iubita de mână și mergi într-acolo. Măcar de curiozitate și tot o faci!

Toți cei din industria ospitalității muncesc mult, cu drag și pasiune. Toți trebuie apreciați și respectați pentru efortul lor în a face fiecare moment culinar memorabil. Toți amenajează frumos întreaga locație și cumpără cele mai noi și performanțe echipamente și utilaje profesionale. Ce face însă diferența între restaurante? Meniul? Serviciile? Designul ? Detaliile. Muzica. Aspectul farfuriei? Gustul unic?

La plecare toate te vor face să te întrebi: „Ce s-a întâmplat de mă simt atât de bine?” Vei constata că o mare parte din misiunea celor de acolo a fost atinsă cu succes. Pentru că nu este doar despre mâncare sau despre decor, meniu ori servicii. Sunt toate la un loc.

Și nu este o competiție, un concurs, ci este aventura fiecărui restaurant în parte, iar totul este gândit spre satisfacerea fiecărui client.

Iar Savarin încearcă să facă lucrurile ușor diferit, fără a vrea să impresioneze, ci să ofere noi experiențe culinare, dar, mai ales, de… stare!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri