marți, 16 decembrie 2025

România mai multor realități

Sunt foarte multe momente, în ultimele zile, când, observând deciziile Coaliției de la guvernare am senzația că trăim în lumi paralele. Lumea privilegiaților, care au putere de decizie și influență și realitatea majorității cetățenilor, pentru care, fiecare zi reprezintă o suită de decizii din ce în ce mai greu de asumat.

În România celor mulți, cetățenii se străduiesc să planifice bugetul familiei în funcție de veniturile pe care le au. Și tot nu reușesc să acopere toate nevoile întregii familii, pendulând constant între ce este obligatoriu să plătească, ceea ce au nevoie pentru a supraviețui și ce le-ar plăcea să aibă sau să facă, dar nu își mai permit.

În realitatea celor mulți, după o viață de muncă, pentru care statul te-a taxat oricum prea mult, vârsta pensionării este un coșmar. Când puterea de cumpărare scade dramatic, iar costurile la utilități sunt foarte mari, când locurile de muncă sunt din ce în ce mai instabile, iar afacerile de familie și micii antreprenori abia reușesc să-și acopere investițiile de la un an la altul, reacția statului nu poate să fie creșterea de taxe și impozite.



Trebuie să fie ceva complet disfuncțional într-o societate, atunci când statul eșuează sistematic față de cetățenii săi, în cele mai importante domenii ale vieții. Guvernul ar putea să facă economii destul de importante dacă ar reduce pensiile speciale și ar face reformă în administrație. Pensiile speciale sunt ca o boală incurabilă care macină echitatea și dreptatea în societate. Nu este posibil ca o persoană să primească pensie de peste 50.000 de lei/lună, în timp ce pensia medie netă în sistemul public de pensii este în acest moment de 1.962 lei/ lună. Prin votul coaliției de guvernare pentru adoptarea legii privind pensiile speciale s-a făcut o mare nedreptate tuturor românilor. Privilegiaților abia din 2062 li se va aplica principiul contributivității, așa cum se aplică pentru sistemul pensiilor publice, adică pentru majoritatea românilor. Această abordare preferențială este o sfidare față de poporul român și trebuie să fie sancționată.

La toate provocările românilor, coaliția de guvernare răspunde cu întârziere. În schimb se găsește timp pentru beneficii și privilegii pentru cei speciali și pentru politizarea excesivă a celor mai importante decizii. Lipsesc investițiile în domeniile cheie ale societății și sunt în întârziere obiective majore de reformă. Iar pasarea responsabilității de la o instituție la alta a devenit deja, marca lor înregistrată. Schimbarea profundă începe cu renunțarea la vechile metehne ale politicii și la incompetența numită pe criterii politice.

Românii au nevoie de stabilitate, de predictibilitate și normalitate.

Deputat Paul Cristian Ichim

 

 



spot_img